Ambasada Sustenabilităţii în România şi 31 de ONG-uri cer planuri concrete pentru combaterea poluării aerului

Social

Ambasada Sustenabilităţii în România, iniţiatorul campaniei ”Aerul nu are culoare politică”, şi 31 de ONG-uri cer planuri concrete pentru combaterea poluării aerului.

Mesajul a fost transmis de Ambasada Sustenabilităţii în România şi 31 de ONG-uri, printre care Gala Societăţii Civile, Salvaţi Dunărea şi Delta, Geeks For Democracy, WWF Romania, Romani CRISS, Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti, Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, şi a fost adresat Administraţiei Prezidenţiale, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, Gărzii Naţionale de Mediu, Primăriei Municipiului Bucureşti, primăriilor de sector şi tuturor partidele politice parlamentare şi candidaţilor anunţaţi până în prezent în cursa pentru funcţia de primar al Bucureştiului.

„Recentele măsurători oficiale (calitateaer.ro) şi independente (aerlive.ro şi airly.eu) privind calitatea aerului din Bucureşti confirmă agravarea până la cote alarmante a situaţiei privind poluarea aerului din marile oraşe până la valori ce pun în pericol sănătatea şi viaţa cetăţenilor, în special a copiilor”, a declarat preşedintele Ambasadei Sustenabilităţii în România, Dragoş Tuţă Mihaylov.

Acesta solicită întregului mediu politic din România să conştientizeze „dimensiunea dezastrului ecologic, social şi economic generat de poluarea aerului” şi în loc „să caute vinovaţii în tabăra politică adversă”, să vină cu soluţii concrete şi sustenabile de îmbunătăţire a calităţii aerului.

Reprezentanţii celor 31 de ONG-uri şi ai Ambasadei Sustenabilităţii în România consideră că adevărata luptă politică a anului 2020 nu se va da „în replici usturătoare”, ci în cele mai eficiente planuri de modernizare a oraşelor României, prin măsuri ce ţin de dezvoltarea infrastructurii de monitorizare a calităţii aerului, prin implicarea cetăţenilor, a societăţii civile, a mediului privat şi academic în procesul de elaborare a politicilor publice, prin reducerea traficului rutier poluant şi tranziţia prin politici publice şi infrastructură specifică la mobilitate urbană bazată pe transport în comun şi mijloace de locomoţie nemotorizate, prin protejarea şi creşterea suprafeţei spaţiilor verzi, a centurilor verzi ale oraşelor, prin reglementarea sectorului construcţiilor pentru limitarea emisiilor de praf, prin tranziţia către un sistem energetic cât mai puţin poluant la nivelul oraşelor, managementul deşeurilor, etc.

„Identificarea şi implementarea soluţiilor de monitorizare şi îmbunătăţire a calităţii aerului din marile oraşe vor contribui la sănătatea şi bunăstarea românilor (Obiectivul 3 de Dezvoltare Sustenabilă), la asigurarea de energie curată şi accesibilă (Obiectivul 7), la dezvoltarea de oraşe şi comunităţi sustenabile (Obiectivul 11) şi la adoptarea de măsuri privind combaterea şi adaptarea la schimbările climatice (Obiectivul 13)”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, acest lucru poate fi realizat doar printr-un parteneriat pentru atingerea obiectivelor, motiv pentru care a şi fost lansat acest apel către autorităţilor publice locale din Bucureşti şi marile oraşe, autorităţilor centrale cu responsabilităţi legate de calitatea aerului, protecţia mediului şi sănătatea publică, partidelor politice parlamentare, viitorilor candidaţi la funcţii în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, primăriilor de sector şi primăriilor marilor oraşe, de a transmite public planurile de măsuri pe care le au în vedere pe termen scurt, mediu şi lung.

„Situaţia este cu atât mai gravă cu cât problema calităţii aerului nu este o noutate, ci se perpetuează de 15 ani, aceasta fiind semnalată autorităţilor de la Bucureşti încă din 2005, anul semnării Tratatului de aderare la Uniunea Europeană”, a spus Dragoş Tuţă Mihaylov.

Orice ONG este invitat să se alăture acţiunii „Aerul nu are culoare politică”, indiferent de domeniul în care activează, se mai arată în comunicat.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat marţi că ar trebui realizat un audit internaţional la staţiile de măsurare a poluării care sunt deţinute de Agenţia de Mediu, pentru a se stabili dacă informaţiile furnizate de acestea sunt corecte şi să se poată lua măsuri în consecinţă.

„Sunt deschisă, transparentă, nu am nimic de ascuns. Chiar solicit un audit al staţiilor de măsurare a poluării care sunt deţinute de către Agenţia de Mediu, (…) pentru că aceste informaţii, date şi măsurători sunt contestate de o parte a societăţii civile şi cred că ar trebui să avem un auditor internaţional care să ne spună dacă informaţiile furnizate de aceste laboratoare sunt corecte şi cum trebuie să procedăm”, a explicat Firea într-un clip video postat pe Facebook. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.