Ministrul Educaţiei – plan de acţiune ca urmare a rezultatelor PISA: Până la sfârşitul lunii să avem un set de măsuri

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţă că a fost stabilit un plan de acţiune ca urmare a rezultatelor PISA 2018, în care au fost incluse măsuri imediate, dar şi de perspectivă. Săptămâna viitoare, aceasta va face o analiză profundă cu specialişti din domeniu pe subiectul evaluărilor PISA. ”Astăzi, ca urmare a ceea ce am promis deja, […]

Continue Reading

Iohannis: Îmi doresc să mă implic foarte mult; tăierile ilegale de păduri trebuie stopate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că îşi doreşte să se implice „foarte mult” în chestiunea stopării tăierilor ilegale, pentru că este „un adept al protejării pădurilor şi al unui mediu curat” şi a subliniat că la adresa sa a existat „o întreagă politică PSD de denigrare”. „Da. Am discutat aceste chestiuni, am cerut chiar date […]

Continue Reading

Flota aeriană a României este una din cele mai mici şi mai îmbătrânite din UE

Companiile de transport aerian din Uniunea Europeană aveau în anul 2017 o flotă compusă din 6.711 avioane utilizate pentru transportul de pasageri sau marfă, aproape o cincime din această flotă (1.312 avioane sau 20%) era operată de companii cu sediul în Marea Britanie, în timp ce flota aeriană din România era compusă din 62 de […]

Continue Reading

Zodia – Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie)

Zodia Săgetător, o zodie masculină de foc, începe pe 22 noiembrie și se încheie pe 21 decembrie. Simbolul Săgetătorului este Arcașul, reprezentat de figura, binecunoscută în mitologie, a centaurului, o ființă jumătate om, jumătate cal. A 9-a zodie, din zodiacul clasic european, predominant activă este guvernată de planeta Jupiter, care conferă nativilor înțelepciune, generozitate, spiritualitate, […]

Continue Reading

REȚETE VECHI DE 100 DE ANI: Budincă de Crăciun și Steluțe de ciocolată pentru pomul de Crăciun

În cadrul acestei rubrici, vă prezentăm rețete culinare vechi, preluate din diferite „tratate” de specialitate, precizând, de fiecare dată, sursa. În această săptămână, vă prezentăm rețetele „Budincă de Crăciun” și „Steluțe de ciocolată pentru pomul de Crăciun”, care au fost publicate în volumul „Dulciuri” (1936), scris de doamna Maria General Dobrescu. Budincă de CrăciunProporții: 60 […]

Continue Reading

AmCham a organizat a 3-a ediție a conferinței Concurența în achiziții publice – RISCURI CONCURENȚIALE ȘI REMEDII PRACTICE

București, 5 decembrie 2019: AmCham Romania a atras atenția asupra riscurilor de concurență în achiziții publice în cadrul unei conferințe organizate în data de 27 noiembrie 2019 cu sprijinul ConsiliuluiConcurenței, când soluțiile practice de remediere au fost discutate de specialiști din sectorul privat și de reprezentanți ai instituțiilor de reglementare și de supraveghere în domeniu.Prezentările […]

Continue Reading

PNL ŞI GUVERNUL ORBAN ÎŞI ONOREAZÄ PROMISIUNILE!

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri proiectele de lege iniţiate de PNL privind eliminarea supraaccizei la carburanţi, a supraimpozitării contractelor de muncă part-time şi abrogarea recursului compensatoriu. Începând cu 1 ianuarie 2020, supraacciza la carburanţi şi supraimpozitarea contractelor de muncă part-time vor fi eliminate. În calitate de coiniţiator la aceste proiecte, sunt onorat că, astăzi, împreună […]

Continue Reading

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis organizarea congresului pe 29 februarie. Niculae Bădălău s-a retras din conducerea interimară a PSD

Declarațiile la adresa Diasporei, în ciuda scuzelor oferite și azi, l-au costat pe Niculae Bădălău funcția de vicepreședinte interimar al PSD. Conducerea partidului i-a retras această funcție la capătul unei ședințe în care s-a vorbit mult despre aducerea în partid a celor excluși în ultima vreme. Social-democrații s-au reunit miercuri după-amiază în ședința forului lărgit. […]

Continue Reading

Pădurile României scad într-un ritm alarmant, iar afacerile din industria lemnului devin din ce în ce mai profitabile

Anul acesta, afacerile din industria lemnului se apropie de un nivel record de două miliarde și jumătate de euro, arată un studiu recent. Specialiștii în domeniu atrag însă atenția că statul nu pierde doar de pe urma tăierilor ilegale, ci și din cauză că țara noastră exportă bușteni și cherestea, în defavoarea mobilei. 2,5 miliarde […]

Continue Reading

Andreea Răducan a demisionat din funcţia de preşedintă a Federaţiei Române de Gimnastică

Andreea Răducan a anunţat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că demisionează din funcţia de preşedintă a Federaţiei Române de Gimnastică. „Neîndeplinirea obiectivului, calificarea echipelor la Jocurile Olimpice de la Tokyo, m-a făcut să consider că e nevoie de schimbare, că poate nu sunt omul potrivit la conducerea federaţiei. Sub o formă sau alta […]

Continue Reading