De Ziua Mondială a Educaţiei, Asociaţia ROI lansează harta şcolilor care au început transformarea educaţiei în România!

Social

Pentru a marca Ziua Mondială a Educaţiei, Asociaţia ROI a lansat, la începutul lunii octombrie 2019, Harta Şcolilor Zburd, o iniţiativă prin care sunt descoperite şi puse în valoare şcolile care deschid drumul schimbării în sistemul de învăţământ din România.

O astfel de platformă poate fi o sursă de veşti bune şi de optimism mai mult decât necesare pentru transformare, în contextul în care opinia publică este informată cu precădere despre ceea ce nu funcţionează, fapt care acutizează inerţia din sistemul de învăţământ.

„Identificând aceste şcoli, aprindem multe luminiţe care îi pot inspira şi pe alţii. Deocamdată, am descoperit 30 de şcoli care s-au înscris în mod voluntar şi au îndeplinit anumite criterii. Cu siguranţă, numărul lor este mai mare şi de aceea ne dorim ca vestea privind această iniţiativă să ajungă la cât mai multe şcoli, iar numărul celor de pe hartă să crească. Astfel, putem să creăm un roi mare de şcoli care, asemenea albinelor, pot lucra împreună la transformarea educaţiei, aducând zumzet de bucurie în clase şi în cancelarie”, declară Simona David Crisbăşanu, preşedintele Asociaţiei ROI.

„Ne dorim ca aceste şcoli să se sprijine reciproc, să ofere şi să atragă resurse pentru soluţionarea provocărilor cu care se confruntă. Sunt mulţi oameni interesaţi să contribuie ca voluntari şi organizaţii care caută parteneri, iar harta îi poate ajută să identifice şcoli deschise cu care pot colabora”, explică reprezentantul Asociaţiei ROI.

Cum pot adera şcolile la Mişcarea Zburd?

Prima versiune a hărţii Zburd se bazează pe înscrierea voluntară printr-un formular de auto-evaluare a şcolilor care au dorit să facă parte din Mişcarea Zburd. Echipa de proiect verifică informaţiile primite de şcoli, iar responsabilitatea veridicităţii informaţiilor aparţine celor care au completat formularul de înregistrare.

„Ne propunem ca, anual, să lansăm campanii de înscriere, astfel încât şi eforturile altor şcoli să fie recunoscute, iar masa critică să crească. Din Mişcarea Zburd poate face parte orice şcoală – publică, privată, care funcţionează după curriculumul naţional, după un model internaţional sau alternativ – care îndeplineşte criteriile pentru înscriere. Pentru noi, este important să descoperim în special acele şcoli cu resurse limitate, din mediul rural, care se zbat să dea o şansă reală la educaţie tuturor copiilor”, explică Simona David Crisbăşanu.

Care sunt criteriile de selecţie pentru Harta Şcolilor Zburd?

Pe Harta Şcolilor Zburd pot fi găsite şcoli care, în ultimii doi ani, au realizat progrese pe cel puţin două din următoarele direcţii: facilitarea învăţării continue; sprijinirea profesorilor şi elevilor în procesul de învăţare; implicarea şi încurajarea iniţiativelor elevilor; crearea unui mediu de învăţare prietenos, vesel şi deschis; colaborare şi implicare în comunitate.

„Ceea ce apreciem noi este faptul că şcolile se află în proces de schimbare, unele sunt la început, unele sunt mai avansate. Mişcarea Zburd NU pune şcolile în competiţie, ci valorizează eforturile şi determinarea. De asemenea, NU este vorba despre şcoli care implementează proiecte punctuale, ci despre eforturi constante şi rezultate concrete pe care le obţin acestea din perspectiva mediului de învăţare şi a culturii lor organizaţionale”, declară Simona Crisbăşanu.

Harta Şcolilor Zburd este accesibilă acum pe site-ul www.scoalazburd.ro. Dezvoltarea site-ului şi a hărţii a fost susţinută prin voluntariat şi donaţii, alături de partenerii principali ai proiectului, Ciclaton şi Eloquentix.

Asociaţia ROI (roi vine de la albine, colaborare, comunitate) este o organizaţie neguvernamentală şi non-profit care derulează proiecte în domeniul educaţiei. Dintre acestea, se remarcă Zburd – Educaţie prin coaching, un proiect-pilot care a demonstrat că este posibilă obţinerea de rezultate excepţionale atunci când profesorii, elevii, părinţii şi alţi reprezentanţi ai comunităţii lucrează împreună, în echipă. Asociaţia ROI este membru fondator al Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie.

Simona David Crisbăşanu
Preşedinte Asociaţia ROI
simona@aroi.ro

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.