Biserica Învierii de la Mănăstirea Sucevița a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în august 2010. Lăcașul de cult, calificat de istoricul de artă francez Paul Henry drept ”testamentul artei moldovenești”, nu a suferit modificări semnificative de-a lungul istoriei și și-a păstrat în totalitate integritatea structurii arhitecturale și a picturii murale din secolele XV- XVI.
La cele opt biserici din Moldova incluse în Patrimoniul cultural UNESCO, construite din ultima parte a secolului al XV-lea până la sfârșitul secolului al XVI-lea, comisia de evaluare UNESCO evidențiază pereții exteriori acoperiți cu picturi realizate prin tehnica frescei, considerate capodopere inspirate din arta bizantină. Picturile formează un strat ce acoperă toate fațadele, înfățișând cicluri complete ale unor teme religioase. Compoziția lor excepțională, grația chipurilor înfățișate, armonia culorilor se îmbină perfect cu peisajul rural din împrejurimi — remarcă reprezentanții UNESCO.
Lucrările de restaurare efectuate începând din anii ’70 s-au concentrat pe respectarea autenticității. Restaurarea acoperișului a însemnat redefinirea aspectului original, rezultat al documentării din surse iconografice. Zidurile interioare și exterioare ale bisericii de la Mănăstirea Sucevița sunt în întregime decorați cu picturi murale din secolul al XVI-lea, iar această biserică este singura care înfățișează o reprezentare a scării Sfântului Ioan din Sinai, numită ”Scara cerurilor” sau ”Scara virtuților”.
Conform paginii manastirea-sucevita.ro, realizată de Fundația Culturală Artex, ”pictura exterioară a bisericii din partea răsăriteană, în cele trei abside, desfășoară un singur, dar uriaș, ansamblu pictural, numit ‘Cinul’, (…) împărțit în șapte registre orizontale care ilustrează ierarhiile cerești și cele pământești: serafimii, îngerii, profeții, apostolii, episcopii, martirii, pustinicii și călugării”. Pe fațada sudică a bisericii, de la extremitatea absidei, se desfășoară un alt ansamblu pictural amplu, care se numește ”Arborele lui Ieseu” și ”reprezintă simbolic genealogia fizică și spirituală a lui Hristos — strămoșii și toți cei care i-au prorocit venirea pe Pământ”.
Potrivit ”Îndreptarului de monumente istorice ‘Mănăstirea Sucevița”’, autor Ana Maria Musicescu (1967), ”în complexul artistic pe care îl reprezintă mănăstirea Sucevița — arhitectură religioasă, monastică, de apărare și civilă, pictură, sculptură în piatră (…) — sunt îmbinate armonios două epoci de artă: una care continuă marea tradiție a veacurilor XV și XVI, cealaltă care deschide viitorul, indicându-i câteva din trăsăturile caracteristice”. Zidită la răspântie de veacuri, Sucevița este ctitoria ”primilor mari boieri urcați, fără tradiție voievodală, pe tronul Moldovei”.
Conform aceleiași lucrări, Grigore Ureche a povestit în cronica sa că, sub pretextul de a merge să-și sfințească ctitoria — mănăstirea Sucevița — ”vlădica Gheorghe al Rădăuților, vornicul Ieremia și paharnicul Simion, fiii lui Ioan Movilă, pârcălab de Hotin sub Petru Rareș, și mai târziu mare logofăt, s-au bejenit în 1581, împreună cu alți mari boieri, spre a scăpa de ‘răotățile’ lui Iancu Vodă Sasul (1579-1582)”. Aceasta este cea mai veche știre documentară despre mănăstirea Sucevița. Începând cu 1586, hrisoavele vorbesc de ”bogate danii-pământuri, sate, locuri de prisacă etc. — făcute de întreaga familie a Movileștilor ‘nou ziditei’ mănăstiri Sucevița, cu hramul ‘sfintei Învieri”. De data aceasta, este vorba despre monumentul pe care îl vedem și în prezent.
În opera ”O samă de cuvinte”, cronicarul Ion Neculce a povestit că ”Ieremia Vodă a pus multă avere la mănăstirea Sucevița într-un beci sub curțile domnești. Iară dupa moartea lui vinit-au doamna cu ginerii ei din Țara Leșască și au luat ace avere toată, de s-au dus cu dânsa de au făcut oaste în Țara Leșască și au vinit în Moldova”.
Cu înfățișarea unei cetăți medievale, datorită zidurilor fortificate ce delimitează perimetrul complexului, Mănăstirea Sucevița își întâmpină în zilele noastre vizitatorii cu ”ecoul unei istorii multiseculare”. ”Întregul complex pe care îl reprezintă mănăstirea Sucevița impresionează prin îmbinarea armonioasă dintre arhitectură (religioasă, de apărare și civilă), pictură, sculptură (în piatră și lemn) și exemple ale artei decorative religioase”, arată siteul dedicat așezământului.
În muzeul mănăstirii este păstrată o capsulă de argint aurit cu părul Elisavetei, soția lui Ieremia Movilă. Istoria spune că ”în anul 1617 Elisaveta împreună cu al său fiu, Alexăndrel, a fost prinsă de turci și dusă în robie la Constantinopol, iar în semn de nemărginită durere, și-a tăiat părul și l-a trimis la Sucevița”.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.