Procurorii au clasat dosarul fostului poliţist infectat cu noul coronavirus internat la Spitalul ”Gerota”

Social

Procurorii de la Parchetul General au dispus clasarea dosarului lui Nelu Lupu, fost ofiţer MAI, care a fost infectat cu noul coronavirus şi internat la începutul lunii martie la Spitalul de Urgenţă „Profesor Doctor Dimitrie Gerota”, după ce a efectuat o călătorie în Israel, însă a omis să declare că a fost în străinătate.

Mai mulţi pacienţi şi cadre medicale au fost infectate, iar spitalul a intrat în carantină pentru o lună de zile.

Conform unui comunicat al Parchetului General, procurorii au clasat dosarul cu privire la infracţiunile de zădărnicirea combaterii bolilor şi fals în declaraţii, pe motiv că „nu s-a putut stabili cert, cu argumente ştiinţifice” împrejurarea în care fostul poliţist s-a infectat şi dacă acesta „a fost sau nu sursa infectării cvasi-generalizate” din Spitalul de Urgenţă „Profesor Doctor Dimitrie Gerota”.

„În lipsa altor testări, realizate asupra altor pacienţi, vizitatori, personal medical, anterior sau în perioada internării persoanei vizate, sursa ‘iniţială’ de SARS-COV-2 din Spitalul de Urgenţă Dimitrie Gerota rămâne nesigură, variantele teoretice – imposibil de înlăturat la un nivel de certitudine impus de standardul de probaţiune utilizat în procesul penal – fiind nenumărate. În perioada în care făptuitorul a călătorit în Israel, Israel şi Palestina nu se aflau pe lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă pentru care se recomanda carantinare, respectiv autoizolare la domiciliu, motiv pentru care, atât făptuitorul, soţia acestuia, cât şi ceilalţi membri ai grupului organizat cu care a călătorit nu aveau nicio obligaţie în acest sens la întoarcerea în România din Israel. Cercetările au stabilit că nicio persoană dintre cele care au călătorit împreună cu făptuitorul (80 de persoane) nu a fost confirmată cu virusul SARS COV-2, fapt care, alături de alte probe administrate, a dus la excluderea scenariului de infectare cu coronavirus a făptuitorului în cadrul călătoriei în statul Israel”, explică Parchetul.

În ceea ce priveşte „Formularul de evaluare a riscului infecţios la internare”, asumat prin semnătură de făptuitor cu ocazia internării la Spitalul „Gerota”, Parchetul precizează că acesta este un document intern şi a fost introdus şi ataşat foii de observaţie clinică generală la iniţiativa medicului epidemiolog, formularul întocmit fiind aprobat la data de 23 iunie 2017 în cadrul Comitetului Prevenire Infecţii Asociate Asistenţei Medicale, scopul principal al acestui formular fiind depistarea existenţei infecţiilor.

Prin Hotărârea CNSSU nr. 3/2020 s-a introdus un chestionar pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire cu COVID-19 la pacienţii care se prezintă UPU/CPU/Camera de Gardă, ca măsură specifică în vederea prevenirii şi combaterii răspândirii coronavirusului în cadrul spitalelor.

„Necompletarea conformă a unui astfel de formular, impus prin autoritatea statului, poate constitui elementul material al infracţiunii de ‘zădărnicirea combaterii bolilor’, ceea ce în prezenta cauză nu se aplică, pacientul asumându-şi prin semnătură un formular intern, adoptat anterior apariţiei pandemiei de COVID-19 . Infracţiunea de ‘fals în declaraţii’ presupune ca acţiunea făptuitorului de a declara necorespunzător adevărul să aibă ca scop producerea unei consecinţe juridice, iar potrivit legii sau împrejurărilor declaraţia în sine să servească la producerea acelei consecinţe urmărite. Cercetările efectuate nu au identificat consecinţe juridice produse prin răspunsul neconform oferit de făptuitor”, este concluzia Parchetului General.

Nelu Lupu este pensionar al MAI din anul 2015, ocupând la un moment dat funcţia de director general adjunct al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, iar în prezent lucrează la ADP Sector 4. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.