Raed Arafat: Populaţia să nu ia în considerare nimic din ce apare în spaţiul public până nu este adoptat

Social

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Raed Arafat a transmis, vineri, cetăţenilor să nu ia în considerare nimic din ceea ce apare în spaţiul public până nu se adoptă, subliniind că proiectul privind restricţii la deplasarea în afara domiciliului nu este adoptat, poate suferi multe modificări, iar „iresponsabilitatea” persoanei care a făcut public documentul este „evidentă”.

„Rog populaţia să nu ia în considerare nimic din ce se publică în spaţiul public până nu este adoptat şi explicat de autorităţi. Proiectul răspândit recent este doar un proiect care nu este adoptat şi care cu siguranţă poate suferi încă multe modificări. Din păcate, iresponsabilitatea persoanei care a făcut acest proiect public când acesta este încă pe masa discuţiilor este una evidentă, inducând populaţia în eroare şi panică fără rost şi împiedicând un proces de consultare să fie finalizat corect şi în linişte. Pe de altă parte, chiar dacă acest proiect este adoptat în următoarea perioadă, total sau parţial, vor fi luate toate măsurile necesare pentru a sprijini populaţia în perioada aplicării prevederilor”, a scris Arafat, pe Facebook.

El a explicat că documentul este destinat analizei Grupului de lucru tehnico-ştiinţific din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

„Referitor la documentul care a fost publicat pe WhatsApp şi în diferite medii online şi de mass-media, în care se prevăd măsuri suplimentare de izolare. Acest document este unul destinat analizei Grupului de lucru tehnico-ştiinţific din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. Grupul are membri din mai multe domenii, dar mai ales din domeniul medical, epidemiologic şi de boli infecţioase. Decizia finală asupra măsurilor se ia la nivelul CNSSU în urma prezentării discuţiilor din cadrul grupului tehnic. Astfel, este posibil ca unele măsuri să fie luate, amânate sau respinse”, a precizat Arafat.

Potrivit acestuia, România nu se află în situaţia unor ţări cu un număr foarte mare de cazuri până în acest moment, iar măsurile care sunt propuse au în continuare caracter preventiv, „care să limiteze răspândirea cât mai mult posibil, aşa cum este recomandat şi de către mai multe organizaţii internaţionale”.

„Cert este că şi în domeniul ştiinţific-medical există mai multe păreri care trebuie luate în considerare când facem astfel de analize. Deciziile nu pot aparţine unei singure persoane şi trebuie discutate şi puse pe masa specialiştilor, chiar dacă, la final, se iau decizii care nu sunt aprobate în unanimitate”, a explicat Raed Arafat.

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a informat, vineri, că Grupul de suport tehnico-ştiinţific analizează diferite propuneri pe baza scenariilor referitoare la evoluţia răspândirii noului coronavirus, ţinând cont de practica altor state care se confruntă cu aceeaşi problematică, iar documentul apărut public care conţine înăspriri ale condiţiilor privind deplasarea persoanelor în afara domiciliului este unul „de lucru”, care nu a fost înaintat spre aprobare Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU), organism abilitat să ia decizii în astfel de situaţii.

„Este un document de lucru (draft), care este analizat la nivelul Grupului de suport tehnico-ştiinţific, organism în subordinea CNSSU, format din specialişti în epidemiologie şi boli infecţioase. Nu este un document aprobat la nivelul Grupului de suport tehnico-ştiinţific şi nu a fost înaintat spre aprobare CNSSU (Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă), organism abilitat să ia decizii în astfel de situaţii. Hotărârile Grupului de suport tehnico-ştiinţific au caracter de propunere către CNSSU doar după ce sunt aprobate la nivelul Grupului de suport tehnico-ştiinţific”, a precizat GCS, prin intermediul unui comunicat de presă.

La nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a luat decizia sesizării organelor de cercetare penală pentru infracţiunea de divulgare fără drept a unor informaţii care nu sunt destinate publicităţii, a anunţat GCS. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *