Se închid tot mai multe şcoli, din lipsă de elevi

Social

Se închid tot mai multe școli în România. Nu mai sunt copii care să umple clasele, așa că autoritățile ajung în situația limită de a le desființa. Este pentru prima dată în ultimii 30 de ani când numărul elevilor a scăzut sub trei milioane, iar 15 școli au fost închise de anul trecut. Paradoxul este că în orașe există școli supraaglomerate în care copiii învață în trei schimburi, cu ore reduse la 40 de minute.

În satele din comuna nemțeană Brusturi școlile au rămas cu câțiva elevi care abia s-ar aduna într-o clasă, cel mult două. În aceste condiții, mulți dintre copii au fost transferați la școala din comună.

Pentru elevii din sate înseamnă zile în șir de navetă cu microbuzele, câțiva kilometri. Părinții se plâng că este chinuitor pentru cei mici.

Școlile s-au tot închis în ultimii ani în România. În acest an funcționează 6293, cu 15 mai puţine decât în anul școlar precedent.

Statistica nu conține școlile de la sate care înseamnă de cele mai multe ori una, două săli de clasă.

Pe de altă parte, avem școli supraaglomerate în orașele mari.

În Capitală, de exemplu, sunt 13 cazuri în care se învață în trei schimburi din lipsă de spațiu. Asta înseamnă pauze și ore mai scurte, iar materia sintetizată.

O soluție ar fi clase în structuri tip container. Sunt izolate fonic și termic, și conectate la utilități. Dar părinții acceptă greu această variantă.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.