Zile libere pentru părinții ai căror copii învață în scenariile 2 și 3, numai după epuizarea opțiunilor privind telemunca sau munca la domiciliu; sprijinul pentru telemuncă se acordă angajatorilor care au înregistrat în termen modificarea raportului de muncă în REVISAL

Guvernul a aprobat completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor și a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de […]

Continue Reading

Guvernul a aprobat dublarea etapizată a alocațiilor de stat pentru copii. Prima majorare, cu 20 %, aferentă lunii august, va fi făcută în septembrie

Guvernul a aprobat în ședința de vineri majorarea cu 20%, începând cu luna septembrie, a alocației de stat pentru copii, aferentă lunii august, iar pentru perioada 2021-2022, Executivul a prevăzut câte două majorări pe an, în lunile ianuarie și iulie. Toate majorările vor fi făcute din oficiu. Astfel, începând cu luna august 2020, alocația de […]

Continue Reading

Programe de educaţie pentru viaţă şi sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii – derulate în şcoli

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede obligativitatea organizării în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii. Actul normativ modifică şi completează Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în sensul stabilirii în sarcina autorităţilor administraţiei […]

Continue Reading

Legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea […]

Continue Reading

Deputații au votat dublarea alocațiilor pentru copii, la 300 de lei pentru copiii peste 2 ani și la 600 pentru cei mai mici de această vârstă

Camera Deputaților a votat miercuri pentru dublarea alocațiilor pentru copii, la 300 de lei, o propunere a PSD. Decizia a fost luată cu 179 de voturi pentru. Ministrul de Finanțe, Florin Cîţu, spune că, deocamdată, nu sunt bani prevăzuți în buget pentru această măsura. Ca să intre în vigoare, legea trebuie să fie promulgată de președintele Klaus […]

Continue Reading

Camera a respins propunerea PNL de retrimitere la comisie a proiectului de dublare a alocaţiilor pentru copii

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a solicitat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, retrimiterea la comisiile de specialitate a proiectului PSD de dublare a alocaţiilor pentru copii, propunerea acestuia fiind respinsă de plen. S-au înregistrat 124 de voturi ”pentru”, 125 – ”împotrivă” şi 8 abţineri. „Vă rog să retrimiteţi la comisii plx 124/2019 pentru punctul de […]

Continue Reading

ATENȚIE! Debridat suspensie orală, unul dintre cele mai folosite siropuri pentru afecţiuni gastrointestinale la copii, retras din farmacii! Într-un flacon ar putea fi un obiect din metal. Lista seriilor suspecte

Alertă pentru părinţi! Unul dintre cele mai folosite siropuri pentru afecţiuni gastrointestinale la copii – Debridat suspensie orală – dispare din toate farmaciile din ţară! Producătorul a decis să-l retragă preventiv. Într-un flacon ar putea fi un obiect din metal pierdut pe linia de fabricaţie din Franţa. Sunt mai multe serii suspecte, aşa că toti […]

Continue Reading

Sfaturi pentru cumpărarea jucăriilor, cele mai dorite cadouri de Moș Nicolae și Moș Crăciun. ANPC avertizează că anumite produse pot reprezenta un pericol pentru copii

Ca în fiecare an, în luna decembrie vine Moș Nicolae și Moș Crăciun. În noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii cuminți își pregătesc ghetuțele și așteaptă cu nerăbdare surpriza. Oare va fi jucăria mult visată sau doar o nuielușă? Și apoi se gândesc că va urma un cadou mai mare, de la Moș Crăciun. […]

Continue Reading