USR: Sesizarea pe legea care ar desfiinţa pensiile speciale a fost împinsă tocmai pe 6 mai

Politic

Uniunea Salvaţi România precizează că judecătorii Curţii Constituţionale amână să se pronunţe în privinţa proiectului de lege de desfiinţare a pensiilor speciale şi că sesizarea „a fost împinsă” pentru data de 6 mai, în contextul stării de urgenţă.

„Cu chiu, cu vai, de abia în ianuarie 2020, Parlamentul a votat un proiect de lege de desfiinţare a pensiilor speciale, dar nu înainte ca PSD şi PNL să accepte introducerea în text a unor prevederi cu mari şanse să fie contrare Constituţiei. Previzibil, Avocatul Poporului şi Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie au atacat imediat proiectul la CCR. De atunci, aşteptăm şi tot aşteptăm, pentru că judecătorii CCR decid amânare după amânare, invocând starea de urgenţă. Acum, după ultima amânare, sesizarea pe legea care ar desfiinţa pensiile speciale a fost împinsă tocmai pe 6 mai. Şi, cel mai probabil, va mai fi o amânare, pentru că starea de urgenţă se prelungeşte până pe 16 mai”, scrie USR pe Facebook.

Uniunea menţionează că în acest interval beneficiarii „încasează în continuare pensii de mii de euro”. Totodată, USR reproşează Guvernului că nu ia măsuri în acest sens.

„Guvernul PNL preferă să nu dea OUG pentru eliminarea acestor categorii de pensii şi nici nu dă semne că ia în calcul propunerea noastră de impozitare cu 90% a pensiilor speciale în plată care depăşesc un anumit nivel”, adaugă sursa citată.

Uniunea reaminteşte că, imediat după intrarea în Parlament, parlamentarii săi au vorbit despre necesitatea eliminării pensiilor speciale şi că în 2017 au depus proiecte de lege în acest sens: unul strict pentru pensiile speciale ale parlamentarilor, al doilea pentru desfiinţarea a şapte categorii de pensii speciale şi plafonarea pensiilor magistraţilor şi militarilor. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *