Site icon laRomania.ro

Bani pentru bătrâneţe. Cum ştim din timp dacă toate contribuţiile la asigurările sociale pe care le-am realizat ca angajat se regăsesc şi în contul de viitor pensionar

Timpul trece și, unii dintre noi, inevitabil, încep să se gândească la pensie. Ce trebuie să facem dacă vrem să avem o bătrâneţe liniștită? Un material de Cristina Văduva.

Indiferent de vârstă, sunt momente când ne gândim şi la pensie. Aşa că e bine să ştim din timp dacă toate contribuţiile la asigurările sociale pe care le-am realizat ca angajat se regăsesc şi în contul  de viitor pensionar.

În momentul de faţă se poate opta pentru un serviciu electronic prin accesarea portalului Casei Naţionale de Pensii Publice în scopul obţinerii unui cont care permite persoanei interesate să-şi acceseze cariera de asigurat oricând doreşte. Prin urmare, acolo unde se constată perioada pentru care angajatorul nu a depus declaraţiile de asigurare, declaraţii care în momentul de faţă se depun la ANAF şi de acolo ne vine informatia cu privire la cariera de asigurare, la stagiul de cotizare, trebuie să vă adresaţi angajatorului pentru a face declaraţiile rectificative astfel încât situaţia să coincida cu cea de drept”, explică Angelica Mihail, director de comunicare şi relaţii publice la Casa Naţională de Pensii Publice.

În sistemul de asigurări sociale din România se acordă cinci tipuri de pensie,  fiecare obţinut în baza unor criterii diferite, cum ar fi vârsta, perioada în care aţi contribuit la sistemul asigurărilor sociale ori condiţiile în care aţi muncit.  Există soluţii şi pentru cine nu vrea să întrerupă stagiul de cotizare sau îşi doreşte să contribuie mai mult la sistemul asigurărilor sociale.

“Are posibilitatea să încheie un contract de asigurare socială. Acesta este o formă de asigurare facultativă şi, la momentul la care noi vorbim, se încheie doar pentru viitor. Se poate plăti fie lună de lună, fie în avans până la 12 luni şi vorbim aici de un venit minim pe care trebuie să-l avem în vedere, care se înscrie în acest contract de asigurare. La acest moment, venitul minim este 2080 de lei şi corespunzător cotelor de contribuţii sociale, suma minimă de plată este de 520 de lei. Dacă nu se achită aceste sume pe o perioadă mai mare de şase luni, contractul se reziliază şi sunt de plătit şi penalităţi”, mai spuneAngelica Mihail.

Atenţie! Dacă lucraţi în altă ţară şi vreţi ca acest lucru să conteze la pensie, doar câteva state care nu fac parte din spaţiul comunitar au încheiat cu România acorduri care respectă modelul asigurărilor sociale din Uniunea Europeană. În lipsa unei asemenea înţelegeri, perioada lucrată în afara acestor condiţii nu se va regăsi în calcului pensiei.

CONT ONLINE LA CASA DE PENSII

– Site-ul www.cnpp.ro

– Secţiunea: DE CE SĂ ÎMI FAC CONT ?

– După aprobare primiţi Nume utilizator şi Parolă

sursa: cnpp.ro

TIPURI DE PENSII ÎN ROMÂNIA

– pensia pentru limita de vârstă;

– pensia anticipată;

– pensia anticipată parţială;

– pensia de invaliditate;

– pensia de urmaş;

CONTRACT DE ASIGURARE SOCIALĂ

– contribuţia minimă: 25 % din salariul de bază minim brut pe ţară

Ex: salariul minim brut 2080 lei – contribuţia este 520 lei

sursa: cnpp.ro

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version