Site icon laRomania.ro

Blocaj constituțional fără precedent. Nici Klaus Iohannis, nici Viorica Dăncilă nu se grăbesc să respecte decizia Curții Constituționale a României

Situație fără precedent pe scena politică! Atât președintele, cât și guvernul sunt în afara Constituției – scrie negru pe alb în motivarea Curții Constituționale despre numirea unor miniștri și li se cere să intre în legalitate de îndată. Cu toate acestea, nici Klaus Iohannis, nici Viorica Dăncilă nu se grăbesc să respecte decizia Curții. Se acuză reciproc, în timp ce viața politică pare blocată în așteptarea votului la moțiunea de cenzură, programat joia viitoare.

Curtea Constituțională explică în motivare că președintele Klaus Iohannis trebuia să semneze decretele de revocare pentru Ana Birchall și Mihai Fifor în 15 zile de la propunere, termen care a fost deja depășit.

În plus, șeful statului era obligat să semneze de îndată numirile miniștrilor interimari în locul demisionarilor de la ALDE.

În momentul în care CCR și-a anunțat decizia, Klaus Iohannis spunea că o va pune în aplicare după ce se va publica și motivarea. O zi mai târziu, decretele nu sunt încă semnate. În schimb, atât președintele, cât și partenerii săi de la PNL s-au concentrat în declarațiile publice pe obligația pe care CCR i-o trasează guvernului: aceea de a veni în Parlament pentru un vot de încredere, după ce ALDE a ieșit de la guvernare.

Situația actuală este fără precedent și de neînțeles, spune fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean.

În acest moment, mai multe ministere, între care Educația și Internele, nu sunt conduse nici măcar de interimari, pentru că termenele legale au expirat.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version