Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) vizează şi eliminarea a 150 de posturi de conducere şi a aproape 2.000 de posturi din structură, iar odată cu informatizarea instituţiei nu o să mai fie nevoie de atât de mult personal, a susţinut, marţi seara, la Realitatea Plus, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.
„În ANAF apare un departament la care ţin foarte mult, un departament de statistică care este ceva pe care cam toate ţările le au. Acolo se va face, de fapt, analiza de risc. Acest lucru îl vor face algoritmi şi statisticieni, nu oameni care cunosc oameni şi au inamici sau prieteni. Reorganizarea ANAF înseamnă, în acelaşi timp, eliminarea a 150 de posturi de conducere şi a aproape 2.000 de posturi din structură. De asemenea, înseamnă Antifrauda care trece sub Inspecţia Fiscală, deci trei vicepreşedinţi în loc de patru. Rămâne discuţia despre Vamă, dar şi acolo vor fi schimbări. Pe de o parte, vreau să fac economii, pentru că odată cu informatizarea ANAF nu o să mai am nevoie de atât de mult personal. Vreau ca, până la jumătatea anului, ANAF să fie informatizat. Vorbim despre casele de marcat, o chestiune aşa de simplă… Să legăm casele de marcat la sistemul ANAF. Am făcut tot sistemul privat să cumpere case de marcat sofisticate, dar ANAF nu are sistemul gata. A trebuit să prorog acest lucru, pentru că altfel trebuia să dau amenzi oamenilor. Trebuie să mergem în CSAT pentru a grăbi lucrurile. Obiectivul meu este să ai maxim un control pe an, complex”, a spus Cîţu.
Ministrul de resort a punctat, în acelaşi timp, că procesul de informatizare al ANAF trebuie grăbit, pentru că România este ruşinea Europei la acest capitol.
„Evaziunea fiscală este o problemă despre care se vorbeşte an de an. Bugetul este construit conservator, nu am supraestimat veniturile. Dacă e ceva în plus, fantastic, dar nu vreau să ajung acolo. Singura soluţie pe care o văd de a creşte veniturile la buget este informatizarea. Este cea mai onestă şi cea mai simplă soluţie, pentru că nu foloseşte subiectivismul uman. Ce să fac? Să iau armatele de la antifraudă şi ANAF să le trimit peste oameni? Mie îmi trebuie un sistem care să lucreze fără subiectivism şi să aducă bani la buget. Am două obiective cu CSAT-ul: evaziunea fiscală este o problemă de securitate naţională şi în al doilea rând trebuie să grăbim procesul de informatizare. Am rămas singura ţară, ultima ţară. Bulgaria, Polonia, Ungaria, toţi ne-au luat-o înainte în ceea ce priveşte informatizarea ANAF. Suntem de ruşinea Europei. Tot sectorul privat este informatizat. Cum ieşi din sistemul public şi te duci în privat, vezi asta”, a precizat şeful de la Finanţe.AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.