Site icon laRomania.ro

Directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva invită organizaţiile de mediu şi persoanele interesate de tăierile neautorizate în fondul forestier de stat să participe la verificări în teren

Directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe MIHĂILESCU, invită organizaţiile de mediu şi persoanele interesate de tăierile neautorizate în fondul forestier să participe, în această toamnă, la verificările efectuate în cadrul ocoalelor silvice de stat care administrează fondul forestier proprietatea publică a statului român.

Invitaţia publică a fost făcută în mod repetat după ce organizaţiile de mediu au prezentat permanent informaţii în spaţiul public conform cărora în fondul forestier de stat ar exista un volum mare al tăierilor neautorizate, cifră care nu are niciun fundament şi care nu are la bază niciun element măsurat sau calculat.

Conform Codului Muncii, Codului Silvic şi Codului Civil, răspunderea patrimonială a salariatului poate fi atrasă doar dacă există prejudiciu cert, lichid şi exigibil. Conform prevederilor legale, nu se poate lua măsura răspunderii patrimoniale a salariaţilor fără un fundament temeinic.

De două ori pe an, primăvara şi toamna, toate cele peste 6.000 de cantoane silvice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva sunt verificate prin controalele de fond, în timpul cărora sunt inventariaţi arborii tăiaţi fără autorizaţie, precum şi modul în care pădurarul titular de canton şi-a îndeplinit atribuţiile privind paza pădurii şi prevenirea acţiunilor ilegale.

Toate controalele de fond sunt efectuate în baza „Regulamentului de pază a fondului forestier”, aprobat prin H.G. 1076/2009.

În spiritul transparentei pe care ne-am angajat să o manifestăm şi pentru o mai bună cunoaştere a activităţilor noastre, precum şi pentru a lua contact direct cu realităţile din administraţia silvică pe care Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva este investită prin lege să o practice, invităm organizaţiile non-guvernamentale şi persoanele interesate să participe la toate subunităţile noastre teritoriale, ca asistenţi la controalele de fond efectuate de personalul silvic împuternicit în acest sens.

Astfel, toţi cei pe care i-am invitat pot lua contact direct cu realităţile de pe teren, pot solicita specialiştilor din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva să li se explice cum se evaluează pagubele constatate, ce înseamnă pagube justificate sau nejustificate, ce măsuri se iau în cazul în care se constată un anumit cuantum al acestor pagube şi pot pune orice alte întrebări legate de activitatea pe care personalul silvic o desfăşoară zi de zi.

Reamintim că, în urma verificărilor efectuate în ultimii ani în fondul forestier proprietate publică a statului, administrat de subunităţile Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, s-a constatat o diminuare a volumelor arborilor recoltaţi fără autorizaţie:
– 2015 – 57.080 metri cubi
– 2016 – 47.788 metri cubi
– 2017 – 47.713 metri cubi
– 2018 – 31.706 metri cubi

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează aproximativ 48% din totalul pădurilor din România, adică 3,13 milioane hectare de păduri proprietatea publică a statului, dintr-un total de 6,41 milioane hectare de păduri. În plus, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva asigură, pe bază de contract, servicii silvice pentru 1,12 milioane hectare de păduri private.
Diferenţa de 2.16 milioane hectare este reprezentantă de păduri proprietate privată reconstituite în urma aplicării legii fondului funciar pentru persoane fizice, juridice, unităţi administrativ-teritoriale, unităţi de cult sau de învăţământ, etc.. Aceste păduri sunt administrate de ocoale silvice de regim al căror control este efectuat de Gărzile Forestiere care sunt instituţii publice teritoriale ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva este o instituţie deschisă dialogului cu organizaţiile de mediu şi furnizează persoanelor interesate toate informaţiile publice referitoare la administrarea pădurilor proprietatea publică a statului.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version