Site icon laRomania.ro

Facturarea electronică, obligatorie de la 1 ianuarie 2024 pentru toate tranzacțiile între firme 

La 27 iulie 2023 a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 188, Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/1553 a Consiliului din 25 iulie 2023 de autorizare a României să introducă o măsură specială de derogare de la articolele 218 și 232 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.

Decizia permite României, începând cu data de 1 ianuarie 2024, să instituie facturarea electronică obligatorie pentru toate tranzacțiile efectuate între persoanele impozabile stabilite pe teritoriul României. Măsura este aplicabilă până la 31 decembrie 2026. În cazul în care consideră necesară prelungirea măsurii speciale, România poate transmite Comisiei o cerere de prelungire, împreună cu un raport de evaluare a eficacității măsurilor naționale din perspectiva combaterii fraudei și a evaziunii fiscale în domeniul TVA, precum și a simplificării colectării TVA.

„Este o decizie pe care o salut și care ne va fi de mare folos. Va însemna creșterea transparenței, monitorizarea precisă a tranzacțiilor și raportarea în timp real către autoritățile fiscale, fiind un instrument valoros în eforturile noastre de a proteja bugetul public și de a asigura o concurență echitabilă între contribuabili. Faptul că facturarea electronică asigură o înregistrare precisă și verificabilă a tranzacțiilor comerciale facilitează procesul de verificare și audit, asigurând că tranzacțiile sunt conforme cu reglementările fiscale și nu au fost manipulate în mod fraudulos. Implementarea facturării electronice obligatorii elimină posibilitatea utilizării facturilor false sau duplicat, deoarece fiecare tranzacție este înregistrată în mod unic. Mai mult, sunt schimbări care ne vor permite să eliminăm cât mai multe declarații și formalități fiscale, aspect care va reduce din povara fiscală pe care o suportă contribuabilii” , a transmis ministrul Marcel Boloș.

În perioada următoare vor fi stabilite categoriile de operatori economici care au obligaţia de a emite facturi electronice în relaţia relația business-to-business (B2B) şi de a le transmite prin sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, precum şi data de la care intervine această obligaţie.

RO e-Factura are beneficii importante atât pentru administrația publică, cât și pentru mediul privat:

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .

Exit mobile version