Site icon laRomania.ro

Guvernul României a adoptat Hotărârea de Guvern de aprobare a „Strategiei Naționale pentru Sport 2023-2032”

În cadrul ședinței de astăzi, 10 mai 2023, Guvernul României a aprobat „Strategia Națională pentru Sport 2023-2032”, proiect inițiat de Ministerul Sportului, care poziționează sportul ca prioritate națională și stabilește viziunea de dezvoltare și direcțiile majore pentru următorul deceniu.

Ziua de astăzi este una istorică pentru sportul românesc, un punct de referință care îi va determina viitorul într-o manieră profund reformatoare. Strategia Națională pentru Sport a fost aprobată de Guvernul României și aș vrea să mulțumesc încă o dată pentru sprijinul guvernamental primit de-a lungul acestui întreg proces!

Strategia Națională pentru Sport este rețeta de succes care stabilește viziunea de dezvoltare și direcțiile majore ale sportului românesc până în anul 2032. Poate că nu vom ajunge niciodată în situația de a avea bugete similare unor țări precum Australia, Marea Britanie, Franța sau Statele Unite, însă cu un sistem decent, simplu, pe înțelesul tuturor, vom putea fi iarăși competitivi. Valoarea noastră principală o reprezintă talentul copiilor noștri. Pentru istoria sa în sportul mondial, România merită un sistem prin care să putem redeveni competitivi. Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Gheorghe Hagi, Iolanda Balaș, Lia Manoliu, Gabriela Szabo, Ilie Năstase, David Popovici și toți ceilalți mari campioni pe care sportul românesc i-a avut și îi are sunt legende care ne-au demonstrat că se poate. Prin rezultatele sale în sport, România va fi o țară respectată și apreciată. (Eduard Novak – Ministrul Sportului)

Strategia Națională pentru Sport 2022-2032 reprezintă documentul cadru care stabilește viziunea de dezvoltare și direcțiile majore, având ca funcție principală direcționarea și coagularea tuturor eforturilor, resurselor și acțiunilor întreprinse într-o direcție coerentă, care să poziționeze sportul ca o prioritate națională.

Factorii strategici cheie, respectiv pilonii de dezvoltare ai Strategiei Naționale pentru Sport, sunt sportul comunitar, sportul în educație și sportul de performanță.

Printre cele 70 de Obiective Strategice pentru Sportul din România, care trebuie implementate în decurs de 10 ani, menționăm:

Printre măsurile și acțiunile prioritare în sportul de performanță:

Sporturile individuale prioritare de interes național, conform Strategiei Naționale pentru Sport 2022-2032, vor fi: canotaj, judo, tenis de masă, haltere, lupte, natație și pentatlon modern, scrimă, ciclism, box, kaiac-canoe, atletism, gimnastică, iar cele de echipă: fotbal, baschet, handbal, rugby, volei, polo și hochei pe gheață.

Se urmărește, de asemenea, adoptarea unui Pact Național pentru Sport, sub egida unei coaliții politice și instituționale ample. Acest Pact poate recunoaște rolul major al sportului la nivel național, principii, priorități și obiective strategice ce se urmăresc dincolo de schimbările electorale și politice.

În perioada imediat următoare, va fi supus aprobării Guvernului un proiect de Memorandum care să stea la baza demersului de elaborare a unei noi legi a sportului, printr-un amplu proces de colaborare interinstituțională, cu specialiști din mai multe ministere, precum și cu o largă consultare a tuturor actorilor relevanți din domeniul sportului.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .

Exit mobile version