Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a început procesul de distribuire a pachetelor conţinând produse de igienă destinate persoanelor defavorizate, urmând ca peste un milion de astfel de pachete să fie distribuite în luna ianuarie, conform unui comunicat transmis vineri de MFE.
Măsura este inclusă în programul „Acordarea de produse de igienă în cadrul Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2018-2020” iar valoarea proiectului este de 141,2 milioane de lei, alocaţi prin fondul FEAD, program al Uniunii Europene pentru acordarea de sprijin persoanelor aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială.
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a explicat că programul presupune distribuirea a peste 4,7 milioane de pachete cu produse de igienă personală.
„Până anul viitor vom asigura, în etape, distribuirea a peste 4,7 milioane pachete conţinând produse de igienă personală şi produse de curăţenie şi îngrijire a locuinţei. La finalul acestei luni, vom avea deja peste 1 milion de pachete distribuite în toată ţara, adaptate beneficiarilor direct vizaţi, mulţi dintre ei copii. Vorbim despre un program care contribuie la îndeplinirea obiectivelor privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei”, a afirmat ministrul Fondurilor Europene.
Programul finanţat prin POAD presupune acordarea de asistenţă materială persoanelor cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; familiilor beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; persoanelor aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, în anumite condiţii. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.