Site icon laRomania.ro

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe și Gheorghe Hagi au avut ieri o întâlnire de lucru cu privire la planul de dezvoltare a sportului românesc

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, s-a întâlnit astăzi, 11 iunie, la sediul MTS, cu Gheorghe Hagi, unul dintre cei mai importanți sportivi români, cu performanțe remarcabile la nivel internațional. Întâlnirea a avut loc ca urmare a discuției telefonice purtate săptămâna trecută între cei doi în legătură cu redresarea și dezvoltarea sportului românesc pe termen lung.

Principala temă a discuției de astăzi a fost creșterea bazei de selecție și de performanță prin multiple investiții menite să ofere sportului consistență, mai multă credibilitate, durabilitate, sustenabilitate, dar și valoare economică.

S-a pornit de la exemplul Academiei Gheorghe Hagi, care constituie un adevărat succes sportiv, cu mulți jucători crescuți până la nivel de națională, dar și unul economic, academia reprezentând un model de business care funcționează. Totodată, s-a avut în vedere exemplul țărilor occidentale în care sportul este dezvoltat.

“Astăzi am avut o întâlnire foarte bună cu Gheorghe Hagi, întâlnire pe care o doream de foarte mult timp. Este un om cu o experiență uriașă, care s-a inspirat din modele de top din sport. I-am lansat invitația la dialog pentru că avem o idee comună: sportul în România trebuie și poate fi reconstruit de tineri, plecând de la o investiție în aceștia. Degeaba investim doar în vârfuri dacă baza piramidei e mică și firavă. În plus, pe lângă interesul public, investiția în baza de selecție este și un demers social, educațional. Ne dorim relansarea și creșterea numărului de competiții pentru copii și juniori din toamnă, iar de când am preluat mandatul facem toate demersurile pentru a atrage sume de bani substanțiale din fonduri europene și implicarea administrației locale pentru refacerea și construirea cât mai multor baze sportive. Vreau să îl avem pe Gheorghe Hagi alături de noi în acest demers, împreună cu alte personalități ale sportului, și ce pot spune în acest moment este că aceasta e prima dintre întâlnirile ce vor urma, dedicate acestui plan. Am convingerea că, alături de Gheorghe Hagi și prin contribuția celorlalți sportivi de valoare ai României, putem construi o nouă generație de aur.”, a spus Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului.

Câteva dintre propunerile venite de la Gheorghe Hagi:
– primăriile și consiliile județene/locale  să se implice la nivel de:
 * infrastructură – stadioane și baze sportive  la standarde europene care aduc venituri importante în buget din vânzarea de bilete și abonamente suporteri.
 * finanțare centre copii și juniori – cerințe obligatorii licențiere FRF, de unde loturile naționale selectează jucătorii pe grupe de vârstă care reprezintă România în meciurile internaționale.

– pe partea de marketing: 1-2% din cifra de afaceri poate fi investită în sportul românesc (cluburi private, asociații sportive) ca și contract de publicitate sau cumparare de acțiuni din club, devenind un partener important.

– facilități acordate companiilor pentru sponsorizări și contracte de publicitate.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version