Campionatul Mondial de Darts din România

Divertisment

Campionatul Mondial de Darts din România, evenimentul unic în Europa de Est: peste 650 de jucători şi oficiali vor fi prezenţi la Cluj-Napoca

Bucureşti, 2 octombrie 2019 – Începe numărătoarea inversă până la Campionatul Mondial de Darts, care se va desfăşura la Cluj-Napoca, între 7 şi 12 octombrie, la Grand Hotel Italia. Urmează practic un maraton dedicat darts-ului, evenimentul fiind unic în istoria acestui sport, întrucât este organizat pentru prima dată într-o ţară din Europa de Est şi abia pentru a opta oară pe continetul european, cu excepţia ţărilor din Marea Britanie, care au tradiţie în această disciplină.

Federaţia Română de Darts anunţă peste 650 de oficiali şi jucători, proveniţi din 55 de delegaţii, care ne vor vizita. România, pe lângă calitatea de ţară organizatoare, va participa prin lotul de opt jucători şi jucătoare şi patru juniori, având pentru prima dată în istorie sportivi la categoria din urmă. Mai exact, din lotul tricolor fac parte Andreea Brad, Carmen Stoean, Oana Bîrsan, Oana Cimpoca, Alexandru Stoian, Adrian Frim, Gabriel Pascaru, László Kadar, Geanina Vulc, Ionela Oltean, Mario Spânu şi Robert Badea.

Promovat de Diana Seceleanu PR, Campionatul Mondial de darts se va desfăşura la masculin, feminin şi juniori, ediţia din acest an stabilind un record în privinţa numărului de participanţi. La fiecare dintre cele trei clasificări, vor fi confruntări la simplu, dublu şi pe echipe. Evoluţia scorurilor la toate cele 64 de ţinte va putea fi urmărită în premieră pe dartconnect.com, iar toate meciurile de pe scenă, de marţi şi până sâmbătă, vor fi transmise livestream pe federatiedarts.ro. Pentru această perioadă a fost creat un site dedicat competiţiei, worldcupdarts2019.com, de unde iubitorii darts-ului pot afla informaţii despre participanţi şi organizatori, dar şi programul pe zilei al evenimentului, alături de tragerea la sorţi. 

De-a lungul celor şase zile de darts, clujenii şi nu numai sunt invitaţi să ni se alăture, dacă vor să descopere un sport nou, să înveţe să arunce la ţintă sau pur şi simplu să urmărească show-ul celor mai mari jucători de darts din toată lumea, intrarea pentru spectatori fiind liberă.

Despre Federaţia Română de Darts
Federaţia Română de Darts a fost înfiinţată în anul 2008 şi a parcurs toate etapele necesare introducerii unei noi ramuri sportive şi recunoaşterea ca federaţie naţională. în tot acest timp, a introdus în circuitul mondial două Open-uri internaţionale şi a organizat Campionatul European de Darts din 2014. Detalii despre competiţiile organizate de Federaţia Română de Darts sunt disponibile pe site-ul oficial şi pagina de Facebook.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *