Comunicat de presă privind revenirea în țară a 77 de cetățeni români aflați pe teritoriul Regatului Arabiei Saudite

Social

În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul zilei de 10 iunie a.c. au revenit în țară 77 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Regatului Arabiei Saudite, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne.

Printre cetățenii români care au revenit în țară se regăsesc persoane care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea pe teritoriul statelor respective. Repatrierea cetățenilor români din Regatul Arabiei Saudite a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania Tarom, pe ruta București-Riad-București.
 
De asemenea, demersurile autorităților române au permis revenirea în statul de domiciliu/reședință pentru 13 cetățeni sârbi, nouă cetățeni bulgari, doi cetățeni francezi, doi cetățeni sirieni, un cetățean ungar, un cetățean iordanian, un cetățean croat, un cetățean palestinian, un cetățean saudit și un cetățean din Bosnia și Herțegovina.
 
Ministerul Afacerilor Externe folosește acest prilej pentru a sublinia importanța verificării cu atenție, anterior oricăror deplasări, a informațiilor postate pe site-ul MAE privind sfaturile și alertele de călătorie, precum și a informațiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *