Orban: Din 16 mai eliminăm restricţiile de circulaţie în interiorul localităţilor; rămân restricţii de deplasare între localităţi

Politic

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, luni, că începând cu 16 mai „este cert” că se vor elimina restricţiile în ceea ce priveşte circulaţia în interiorul localităţilor, însă a precizat că deplasarea între localităţi se va face cu anumite restricţii, ce urmează să fie stabilite.

„În ceea ce priveşte interiorul localităţii, va fi o deplasare fără restricţii. Deplasarea în afara localităţii – se vor păstra anumite restricţii, pe care urmează să le definim în perioada care va urma. Dar va exista posibilitatea de deplasare şi în afara localităţilor”, a declarat Ludovic Orban la Digi24.

Premierul a adăugat că hotelurile şi parcurile ar putea fi redeschise, cu păstrarea unor reguli de distanţare socială, dar că restaurantele şi locurile de joacă vor rămâne cel mai probabil închise.

„Nu cred că se poate renunţa la restricţia legată de spectacole, unde se aduna un număr foarte mare de persoane şi riscul de transmitere a virusului este foarte mare. În general, locurile în care se adună foarte multă lume şi stau o perioadă de timp şi la o distanţă mică se vor relua mai greu. În privinţa parcurilor, riscul epidemiologic este relativ scăzut şi probabil vor face parte dintre măsurile de relaxare. Există o excepţie, şi anume, locurile de joacă pentru copii, unde există un risc epidemiologic mai mare şi este posibil ca şi în cazul în care parcurile se vor deschide, locurile de joacă să rămână în continuare închise. Va rămâne restricţia legată de numărul maxim de persoane care pot să stea sau care se pot deplasa şi care va rămâne la trei persoane. Hotelurile, după părerea mea, pot să funcţioneze. În privinţa restaurantelor, riscul epidemiologic este mare, pentru că e clar că nu poţi să porţi mască. Este foarte greu să asiguri distanţa între comeseni şi izolarea între diferitele mese”, a explicat Orban.

El a precizat că în momentul de faţă se realizează o analiză împreună cu Institutul Naţional de Sănătate Publică şi reprezentanţi ai Consiliului de Suport Tehnico-Ştiinţific privind riscul epidemiologic aferent fiecărei restricţii ce urmează să fie ridicată.

„În mod clar, această ridicare a restricţiilor se va face în etape, gradual, vom lăsa un timp după ridicarea restricţiilor pentru a vedea dacă contextul epidemiologic evoluează într-un fel sau altul. Abia după ce vom consolida nişte ridicări de restricţii vom ridica şi altele”, a mai spus Orban. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *