Ponta: Copreşedinţii alianţei electorale Pro România-ALDE – Sorin Cîmpeanu şi Norica Nicolai

Politic

Alianţa electorală Pro România – ALDE pentru susţinerea candidatului independent Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale are doi copreşedinţi, Sorin Cîmpeanu şi Norica Nicolai, acest fapt urmând să fie parafat miercuri, a anunţat preşedintele Pro România, Victor Ponta.

„Alianţa electorală are doi copreşedinţi. Mâine vom semna. Vor fi Sorin Cîmpeanu şi Norica Nicolai, tocmai că această alianţă are un scop bine definit, susţinerea candidatului Mircea Diaconu. Mircea Diaconu are dreptate: ‘Cum zic eu că sunt independent, când vin doi foşti premieri şi se aşază lângă mine?’. Şi atunci l-am întrebat: ‘Cu cine vă simţiţi comod?’. Cu Norica Nicolai a fost coleg în Parlamentul European timp de cinci ani, cu Sorin Cîmpeanu se cunoaşte, şeful rectorilor. Nu cred că e o persoană care s-a certat vreodată cu Sorin Cîmpeanu. Nu sunt lideri de partid, ceea ce e foarte important”, a afirmat marţi Victor Ponta la Digi 24.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, şi liderul Pro România, Victor Ponta, au anunţat luni că cele două formaţiuni politice îl vor susţine cu sprijin logistic într-o alianţă electorală pe candidatul independent Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale.

Duminică, Mircea Diaconu şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, context în care a solicitat sprijinul tuturor celor care vor să îl susţină în acest demers pentru a obţine cele 200.000 de semnături necesare depunerii candidaturii sale. 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.