Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES de Administraţia Prezidenţială. Pe 28 iulie, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege potrivit căruia autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice […]

Continue Reading

Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea legii privind stabilirea datei localelor din acest an

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora, anunţă Administraţia Prezidenţială. Săptămâna trecută, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat acest proiect. S-au înregistrat 253 de voturi […]

Continue Reading

Parlamentul a aprobat Decretul privind prelungirea stării de urgenţă; au fost incluse obligaţii pentru Guvern

Parlamentul a adoptat, joi, hotărârea privind încuviinţarea prelungirii măsurii stării de urgenţă pentru o perioadă de 30 de zile, care cuprinde şi obligaţii pentru Guvern, una dintre ele fiind ca Executivul să prezinte săptămânal un raport privind măsurile luate.  La şedinţa care s-a desfăşurat online s-au înregistrat 404 voturi „pentru”, 29 „împotrivă” şi 5 abţineri. […]

Continue Reading

În contextul instituirii stãrii de urgențã pe teritoriul României prin Decretul președintelui României nr. 195/2020, Ministerul Finanțelor Publice, împreunã cu Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã, a întreprins o serie de mãsuri în vederea sprijinirii mediului de afaceri, dar și pentru susținerea conformãrii voluntare.

În contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României prin Decretul președintelui României nr. 195/2020, Ministerul Finanțelor Publice, împreună cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, a întreprins o serie de măsuri în vederea sprijinirii mediului de afaceri, dar și pentru susținerea conformării voluntare. În temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2020, precum și al […]

Continue Reading

Preşedintele Iohannis – aşteptat să emită decretul de prelungire a stării de urgenţă cu încă o lună

Preşedintele Klaus Iohannis ar putea să emită marţi decretul de prelungire a stării de urgenţă cu încă 30 de zile. Pe 6 aprilie, şeful statului a anunţat că „va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă”. „Trăgând linie şi adunând, am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă. În acest […]

Continue Reading

Parlamentul a aprobat decretul privind starea de urgenţă

Parlamentul a adoptat, joi, decretul preşedintelui Klaus Iohannis privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că hotărârea de încuviinţare a măsurii adoptate de preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României a fost aprobată în unanimitate. Astfel, […]

Continue Reading

Preşedintele Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind pensiile ocupaţionale

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru promulgarea Legii privind pensiile ocupaţionale, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES de Administraţia Prezidenţială. Legea transpune prevederile Directivei (UE) 2016/2341 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 decembrie 2016 privind activităţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale (IORP). Actul normativ defineşte principiile înfiinţării […]

Continue Reading