Ajutoare de urgență de peste 1.000.000 lei pentru 299 familii și persoane singure, aprobate de Guvern

Economic Social

299 de familii și persoane singure aflate în situaţii critice vor primi ajutoare de urgență în valoare de 1.073.250 lei. Decizia a fost luată de Guvern în baza anchetelor sociale efectuate de agențiile județene pentru plăți și inspecție socială.

Astfel, Hotărârea aprobată astăzi stabilește că 179.500 lei ajung la 34 familii și persoane singure din județele Alba, Bacău, Botoșani, Galați, Giurgiu, Gorj, Iași, Neamț, Prahova, Suceava, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București, care se află în situații de necesitate cauzate de incendii care au afectat atât locuințele, anexele gospodărești, cât și bunurile de folosință îndelungată, astfel că acestea se confruntă cu diverse probleme socio-materiale și de locuit, inclusiv cu probleme grave de sănătate, motiv pentru care se află în imposibilitate ca din veniturile proprii să-și poată repara locuințele.

Restul de 893.750 lei vor fi acordați altor 265 familii și persoane singure din județele Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București, care au probleme grave de sănătate sau se află în situații deosebite care pot conduce la riscul de excluziune socială.

Astfel, potrivit datelor obținute în cadrul anchetelor sociale, familiile pentru care se propune acordarea ajutoarelor de urgență au membri cu grave afecţiuni de sănătate, care necesită tratamente medicale de durată şi intervenţii chirurgicale costisitoare, care nu sunt suportate în totalitate de către casele judeţene de asigurări de sănătate. Mai mult, în cazul unora dintre familii situația este agravată de faptul că au mai mulți membri bolnavi foarte grav, copii și adulți deopotrivă, iar în cazul altora e nevoie de sprijin și pentru achiziționarea de proteze medicale.

Nu în ultimul rând, printre cei vizați de actul normativ se află și persoane care fie nu au loc de muncă, fie au capacitatea de muncă redusă, iar veniturile lor provin din ajutoare sociale, pensii, alocații de stat pentru copii, indemnizații pentru persoane cu handicap, alocații pentru susținerea familiei.

Ajutoarele de urgenţă aprobate de Executiv vor fi suportate din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.