Briefing de presă susținut de șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă

Economic

Ionel Dancă: Bună dimineața! În ședința de guvern de aseară, 24.09.2020 , au fost adoptate mai multe acte normative .

În domeniul economic, mai multe acte normative. A fost adoptat proiectul de ordonanță de urgență pentru susținerea activității unor aeroporturi regionale, în contextul economic generat de pandemia COVID-19. Anterior, Guvernul a aprobat un memorandum pentru instituirea acestei scheme de ajutor de stat pentru aeroporturile regionale cu un trafic de pasageri mai mare de 200.000 de persoane, până la un milion de persoane pe an. Bugetul alocat acestui ajutor este de 22,2 milioane lei și vor beneficia de această măsură de sprijin aeroporturile regionale de la Iași, Bacău, Cluj, Craiova și Sibiu. Pentru aeroporturile care au un trafic de pasageri mai mic de 200.000 de persoane pe an, au fost deja acordate măsuri de sprijin similare anterior.

De asemenea, în cadrul proiectului de ordonanță de urgență inițiat de Ministerul Fondurilor Europene, adoptat în prima lectură, au fost incluse câteva prevederi pentru modificarea Ordonanței 130. Ordonanța 130 este cea care reglementează desfășurarea și implementarea programului de un miliard de euro granturi pentru companiile afectate de criza generată de pandemia COVID-19. Acest program este derulat prin Ministerul Economiei. Deja a fost lansată aplicația pentru preînregistrarea solicitanților în cadrul acestui program și sunt trei categorii principale de măsuri active de sprijin  pentru companiile afectate de COVID. Vorbim despre microgranturi de 2.000 de euro pentru companiile așa-numite SRL-uri fără salariați, companii care, practic, sunt o formă de prezentare a unor activități economice de către acționarii acestor companii. De asemenea, avem granturi pentru capital de lucru, granturi de repornire pentru cele mai afectate sectoare economice. Aceste granturi sunt în valoare de până la 150.000 de euro pentru domeniile HoReCa, transport și alte domenii afectate de COVID. Şi nu în ultimul rând, a treia categorie de intervenții prin acest program se referă la investiții în reprofilarea activităților economice la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii și în acest sens, companiile pot solicita granturi cuprinse între 50.000 și 200.000 de euro. Prin modificările adoptate, repet, în prima lectură, în cadrul ședinței de guvern de ieri, în urma consultărilor publice cu mediul de afaceri și la solicitarea acestora, se elimină câteva bariere în aplicarea acestui program și se extinde plaja beneficiarilor acestui program. Astfel, au fost introduse noi coduri CAEN pentru activități eligibile în cadrul acestui program – coduri din domeniul construcțiilor, comerț și industrie alimentară, turism și alte domenii de activitate economică. De asemenea, a fost eliminată cerința privind pragul pentru cifra de afaceri de minim 5.000 de euro pentru acordarea microgranturilor de 2.000 de euro, iar în ceea ce privește granturile pentru capital de lucru, au fost introduse, de asemenea, în categoria domeniilor eligibile, nu numai zona de HoReCa, transport, organizator de evenimente, dar și zona de saloane de înfrumusețare, care au fost omise în prima etapă a acestui program și, în acest moment, sunt adăugate astfel aceste categorii de activități economice eligibile.

Tot în domeniul economic, a fost dezbătută, din nou, ordonanța de urgență pentru instituirea schemei de sprijin pentru plata chiriilor, în cazul celor afectați de epidemia COVID, în cazul comercianților care au trebuit să-și suspende sau să își întrerupă activitatea pe perioada stării de urgență, respectiv stării de alertă, în domenii în care s-au păstrat restricțiile privind desfășurarea acestor activități. Mecanismul, în acest caz, este unul care, pe de o parte, vine să sprijine pe cei care au plătit o parte din chirii, chiar dacă nu au desfășurat activități pentru că erau sub imperiul contractelor de chirii cu marii proprietari de spații comerciale, pe de altă parte, în cazul celor care au beneficiat de diferite facilități și reduceri la plata chiriilor – aceștia pot plăti către proprietarul de spații comerciale acest sprijin, urmând ca proprietarul să prelungească contractul de închiriere cu o perioadă de șase luni și să reducă cuantumul chiriei cu 15% pentru următoarele șase luni. Concret, bugetul acestei scheme de ajutor de stat este de 160 de milioane de lei. Se estimează un număr de aproximativ 3.000 de beneficiari și se acordă un sprijin pentru decontarea a 50% din valoarea chiriei pentru comercianții care își desfășoară activitatea în spații comerciale mai mari de 15.000 de metri pătrați și care au avut activitățile suspendate în perioada 15 martie-15 iunie. Valoarea acestui sprijin, de 50%, în cazul în care au beneficiat de diferite forme de facilități de reducere a valorii chiriei din partea proprietarului, proprietarul primește contravaloarea acestui sprijin în schimbul prelungirii contractului de închiriere cu șase luni de zile și diminuării valorii chiriei cu 15% pentru această perioadă. Este una dintre cele mai generoase scheme de sprijin de acest tip din Uniunea Europeană, care vine să compenseze pierderile comercianților care și-au întrerupt activitatea ca urmare a epidemiei COVID în marile centre comerciale.

În ceea ce privește proiectele de infrastructură, au fost mai multe acte normative în ședința de guvern de aseară pentru deblocarea sau accelerarea unor proiecte importante de infrastructură din țară. Astfel, a fost adoptat proiectul de hotărâre de guvern pentru realizarea ultimelor exproprieri pe centura municipiului Rădăuți. Este vorba de relocarea unor utilități, astfel încât după adoptarea acestui act normativ, practic, se asigură toate condițiile pentru finalizarea cât mai curând a acestui proiect de infrastructură, respectiv, până la sfârșitul acestui an, centura municipiului Rădăuți ar putea fi finalizată. De asemenea, pentru drumul expres Craiova-Pitești a fost adoptat un proiect de hotărâre de guvern pentru exproprierea unor imobile de pe Tronsonul 3 al acestui drum expres. De asemenea, valoarea acestor exproprieri se ridică la aproximativ 13 milioane de lei și, în acest caz, ca urmare a adoptării acestui act normativ, se asigură frontul de lucru pentru constructor pe acest tronson. Un proiect de infrastructură care a avansat în mod spectaculos, am putea spune, în acest an, ajungând de la un grad de execuție, drumul expres Pitești-Craiova, de peste 50%, în condițiile în care la preluarea guvernării au fost lăsate doar câteva borduri în câmp de guvernarea anterioară. Tot în domeniul proiectelor de infrastructură a fost adoptat un proiect de hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru varianta de ocolire Sighișoara din județul Mureș. Este un proiect important în zonă, a cărui valoare se ridică la 391 de milioane de lei și vizează centura ocolitoare a orașului Sighișoara, în lungime de 13 kilometri. Este primul pas în realizarea acestui proiect, primul pas adoptat de către Guvernul Orban în ședința de guvern de ieri seară. De asemenea, a fost adoptat proiectul de hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții Sală Polivalentă în Municipiul Brașov. Este un obiectiv de investiții mult așteptat, promis de mai multe ori, dar pentru care guvernele anterioare nu au făcut nimic.

Și în acest sens, Guvernul a adoptat un proiect de hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, ca un prim pas în realizarea acestui obiectiv de investiții. Este vorba despre un obiectiv cu o valoare de 404 milioane de lei pentru un complex multifuncțional de tip sală polivalentă în municipiul Brașov cu 11.400 de locuri. Un alt proiect de hotărâre de guvern, important pentru diverse autorități locale, în acest caz vorbim despre municipiul Timișoara. Este un proiect de hotărâre de guvern prin care, practic, este redată pădurea din Timișoara, în suprafață de aproape 512 hectare, este redată timișorenilor. Este vorba despre o suprafață forestieră aflată în administrarea Romsilva și care, ca urmare a adoptării acestui proiect de hotărâre de guvern, va reveni în administrarea municipiului Timișoara, pentru transformarea acestuia într-o pădure-parc, de care să se bucure toți timișorenii. Și acest obiectiv a fost foarte mult timp blocat și întârziat de diverse motive birocratice. Iată, după mai multe discuții între Ministerul Mediului, Ministerul Justiției, Ministerul Lucrărilor Publice, s-a ajuns la o soluție pentru trecerea acestei suprafețe din administrarea Romsilva către municipiul Timișoara, astfel încât timișorenii să poată să se bucure de o pădure-parc în suprafață de aproximativ 520 de hectare, care poate fi amenajată în beneficiul locuitorilor municipiului Timișoara. Un ultim act normativ pe care aș dori să-l prezint din domeniul agriculturii: este vorba de proiectul de hotărâre de guvern pentru modificarea normelor de aplicare la legea privind funcționarea Agenției Domeniilor Statului. Este un act normativ care permite realizarea unuia dintre programele incluse în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică al guvernului condus de domnul prim-ministru Ludovic Orban, respectiv completarea Programului de instalare a tinerilor fermieri; pe lângă subvenţiile acordate din fonduri europene, acordarea facilităţii acestor tineri fermieri de a beneficia de o suprafaţă de până la 50 de hectare, concesionată din proprietatea statului, aflată în proprietatea statului prin Agenţia Domeniilor Statului. După adoptarea acestui proiect de hotărâre de guvern, practic, Ministerul Agriculturii va putea implementa programul de instalare a tinerilor fermieri cu teren concesionat de la stat de până la 50 de hectare.

Acestea au fost principalele acte normative aprobate în şedinţa de guvern de ieri seară. În încheiere, aş dori să fac un apel către toţi cetăţenii pentru participarea la scrutinul electoral de duminică. Autorităţile au luat toate măsurile pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă pentru exercitarea votului. Riscurile sunt minime în ceea ce priveşte posibilitatea de răspândire a infecţiilor cu  coronavirus. Nu sunt mai mari decât în orice altă activitate pe care o desfăşurăm zilnic, atunci când mergem la cumpărături la supermarketuri, în mall-uri, pieţe comerciale, biserică, teatru sau alte activităţi pe care le desfăşurăm în mod curent. Nu există un risc mai mare. Invităm toţi cetăţenii României să participe la exprimarea votului duminică, în condiţii de siguranţă. Vă mulţumesc pentru atenţie. Dacă sunt întrebări? Dacă nu, vă doresc o zi bună!

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.