Constantin Udrea: Constituția spune că starea de urgență se poate prelungi doar o dată, dacă situația se agravează, președintele poate institui starea de asediu

Politic

Fostul judecător militar, Constantin Udrea, a explicat luni, la TVR, că potrivit Constituției starea de urgență poate fi prelungită o singură dată, dar președintele are la dispoziție posibilitatea de a declara stare de asediu, în cazul în care situația devine mai gravă.

Judecătorul Constantin Udrea a declarat la TVR că decizia președintelui era previzibilă câtă vreme situația existentă la momentul instituirii stării de urgență nu numai că există, dar s-a și agravat.

Fostul procuror a explicat că procedural, președintele Klaus Iohannis urmează ca la momentul potrivit să sesizeze Parlamentul pentru confirmarea acestei stări.

Constituția spune că starea de urgență se poate prelungi doar o dată, însă atenție dacă situația se agravează, președintele poate institui o stare mult mai gravă – starea de asediu. Sper să nu se ajungă acolo pentru că din câte văd în țară oamenii încep să se supună rigorilor impuse de autorități conștient sau prin impunerea legii, astfel încât situația să nu se agraveze. Sper ca la finalul acestei perioade, la expirarea celor încă 30 de zile de urgență, lucrurile să reintre în normal, a spus fostul judecător Constantin Udrea.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *