EXCLUSIV. Un român revoluţionează transporturile. El a proiectat baterii electrice detaşabile, cu autonomie de deplasare pe distanţe mari

Social

Un român emigrat în America este la originea unei revoluții tehnologice. Mașini de marfă și vase fluviale acționate electric, fără încărcarea bateriilor, sunt în faza de proiectare. Din 2020 această tehnologie nu va fi un scenariu S.F, ci viitorul standard în transporturile moderne. România ar putea fi implicată în această revoluție mondială după ce testele se vor finaliza cu succes. Omul de afaceri intenționează să construiască primele împingătoare electrice din Europa, la șantierul naval din Galați.

Vehiculele de marfă electrice nu sunt o noutate pe șoselele americane. La fel ca mașinile pe baterii, tirurile nu pot circulă pe distanțe lungi. Mobilitatea lor limitată și orele pierdute cu încărcarea bateriilor sunt marea provocare tehnologică a constructorilor.

Din acest motiv, acestea încă nu pot înlocui eficient și rapid transporturile clasice. În continuare, vehiculele pe carburanți fosili dețin supremația, mai ales pentru livrarea produselor perisabile pe distanțe foarte lungi.

Paul Mantea, un om de afaceri din Brașov, stabilit în SUA, a avut o idee revoluționară: o tehnologie cu baterii detașabile după modelul dispozitivelor electronice de larg consum.

Inovația propusă de Paul Mantea a preluat modul de funcționare al navetelor spațiale. De aceea, viitoarele seturi de baterii sunt realizate în parteneriat cu foști ingineri NASA. Avantajul acestor este economia de timp, susține omul de afaceri.

Paul Mantea și colaboratorii săi, printre care și inginerul șef de la Tesla, sunt pregătiți pentru aplicarea tehnologiei pe scară largă în transportul naval. Acum proiectează un împingător electric, cu baterii de schimb.

Transportul comercial electric este încurajat de autoritățile europene. Este considerat soluția viitorului, pentru că nu poluează.

În Europa, transportul de mărfuri, rutier și naval, este una dintre principalele surse de poluare. Din acest motiv, Comisia Europeană și-a promis că vehiculele electrice să dețină o pondere importantă din piață, începând cu 2030.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.