Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat de procurori

Social

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii (SRI), s-a prezentat, marţi, la sediul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) pentru a fi audiat de procurori într-un dosar.

Coldea nu a dorit să dea declaraţii la intrarea în sediul Secţiei speciale.

„Haideţi să păstrăm un pic de distanţă!”, le-a spus Coldea jurnaliştilor, care avea de altfel mască pe faţă.

Fostul procuror Mircea Negulescu relata recent că Florian Coldea s-ar fi implicat în ancheta care îl viza pe fostul deputat Sebastian Ghiţă.

Mircea Negulescu este cercetat penal de SIIJ pentru că ar fi falsificat probe şi a constrâns şi corupt mai multe persoane să facă denunţuri şi declaraţii mincinoase în două cauze instrumentate pe vremea când era procuror la DNA Ploieşti, printre care şi dosarul „Tony Blair”, care îi vizează pe fostul deputat Sebastian Ghiţă şi fostul premier Victor Ponta. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *