Ministrul Economiei: Mi-am schimbat furnizorul tradiţional de gaze şi acum plătesc o factură mai mică cu 15%

Economic

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a afirmat, într-un interviu acordat AGERPRES, că şi-a schimbat furnizorul tradiţional de gaze în urmă cu trei săptămâni, iar acum plăteşte o factură mai mică cu 15%, şi recomandă tuturor consumatorilor casnici să facă acelaşi lucru dacă sunt nemulţumiţi.

El a arătat că, după liberalizarea totală a pieţei de gaze, care a avut loc la 1 iulie, deja se văd primele oferte cu preţuri mai mici decât a celor doi mari furnizori tradiţionali, E.ON (în jumătatea de nord a ţării) şi Engie (în jumătatea de sud).

„Primul semn de scădere a preţului l-a dat o companie (Engie – n.r.) dintre cele două mari, care a anunţat o scădere de 10% şi de 15%. S-a anunţat deja de vreo zece zile. Astăzi (luni – n.r.), în schimb, am văzut cea mai îndrăzneaţă ofertă de pe piaţă, o companie din energie electrică (Electrica – n.r.), practic cel mai mare jucător pe piaţa energiei electrice, a intrat puternic pe piaţa gazelor naturale şi a anunţat 15% reducere la preţul gazelor naturale”, a arătat el.

Popescu a susţinut că, din informaţiile sale, şi alte companii vor veni cu oferte pe piaţa gazelor, astfel încât, din toamnă, când va creşte consumul populaţiei, facturile vor scădea.

„Dacă vor exista în continuare companii care vor specula achiziţia gazului ieftin şi vânzarea către populaţie scump, vom interveni în piaţă. Deocamdată nu cred că este cazul, îi aşteptam în continuare cam pe toţi jucătorii din piaţă să-şi refacă ofertele şi să vină către cetăţeni, către consumatorul casnic, să ofere un preţ bun la gaze naturale. Pe fondul scăderii preţului la gaze naturale la clientul casnic va scădea şi la clientul industrial, ceea ce mă bucură şi mai mult pentru că practic va creşte competitivitatea industriei româneşti. Marii consumatori de gaze vor avea surse mai ieftine şi automat produsele lor vor fi mai ieftine şi vor fi mai competitive”, a mai spus ministrul, în interviul acordat AGERPRES.

Întrebat dacă, personal, a încheiat un nou contract pe piaţa gazelor, Popescu a arătat că şi-a schimbat furnizorul tradiţional, adică Engie, în urmă cu trei săptămâni.

„M-am mutat la Electrica, la Electrica SA. Şi la energie electrică, şi la gaze naturale. Pentru că aveam energia electrică la unul şi gazele la altul, nu era Electrica, m-am mutat, am un pachet la Electrica. Astăzi (luni – n.r.) Electrica a anunţat reducerea (de 15% – n.r.). Eu m-am mutat înainte. Era mai ieftin decât aveam la data respectivă. Am vrut să mă mut pentru că nu mi s-a părut normal… Cel puţin să dau un semnal în piaţă, că dacă cei doi mari nu scad, eu unul mă mut. Nu pot să rămân captiv unui furnizor de gaze naturale care nu are nicio reacţie în piaţă, în momentul în care preţurile în piaţă au scăzut. Şi m-am mutat. Şi astăzi Electrica a anunţat o scădere la trei săptămâni după ce m-am mutat”, a continuat oficialul guvernamental.

El i-a sfătuit şi pe ceilalţi consumatori să facă acelaşi lucru şi le-a amintit faptul că se pot muta oricând la alt furnizor, în maximum 21 de zile.

„Să fie foarte atenţi şi să se mute. Evident se pot muta, chiar dacă au contract acum, chiar dacă încheie mâine un contract, nu-i mai convine, se pot muta la alt furnizor de gaze naturale sau de energie când se va liberaliza piaţa energiei electrice. La energie electrică în continuare este preţ reglementat, preţul teoretic este acelaşi în toată ţara, diferă tariful de distribuţie, dar acum te poţi muta pe gaze naturale unde doreşti, unde crezi tu că este mai bine”, a mai spus Popescu.

De la 1 iulie 2020, piaţa gazelor din România a fost complet liberalizată, iar Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie nu mai fixează preţul pentru consumatorii casnici.

De la 1 ianuarie 2021, acelaşi lucru se va întâmpla şi pe piaţa energiei electrice. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *