Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Jandarmeria şi MAI încalcă legea. USR cere Inspecţiei Muncii să-şi îndeplinească atribuţiile şi să aplice sancţiuni!

Social

În contextul informaţiilor apărute în presă despre salariile secrete ale şefilor Poliţiei, Uniunea Salvaţi România a întreprins propriile verificări şi a constatat că majoritatea instituţiilor cu atribuţii pe siguranţa cetăţeanului încalcă flagrant legea care îi obligă la transparenţa veniturilor salariale.

USR va depune plângeri la Inspecţia Muncii pe numele conducătorilor instituţiilor care nu şi-au îndeplinit obligaţia legală şi au încălcat în mod repetat legea. Este la fel de grav dacă Inspecţia Muncii, instituţie care ar trebui să se asigure că sunt transparente veniturile salariale în toate autorităţile şi instituţiile publice, închide ochii la nereguli.

„Transparenţa cheltuirii banului public este principalul mod de prevenire a corupţiei şi a risipei. USR a reuşit să introducă în Legea salarizării o prevedere care obligă toate instituţiile publice să publice de două ori pe an toate salariile, fără numele salariaţilor. Poliţia Română, Jandarmeria Română şi alte instituţii au decis să nu respecte legea în mod repetat. Ce pretenţii putem avea de la orice alt cetăţean dacă principalele instituţii care ar trebui să impună respectarea legii sunt netransparente şi nepăsătoare faţă de textul legii? Mai mult, şi-au găsit complici. Inspecţia Muncii refuză la rândul ei să respecte legea şi preferă să închidă ochii exact acolo unde legea spune că trebuie să intervină”, declară deputatul USR Cristian Seidler.

Ca urmare a unui amendament la Legea salarizării, iniţiat de deputatul USR Cristian Seidler, autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a publica de două ori pe an grila cu salarii şi sporuri pe funcţii, astfel încât cetăţenii să ştie care sunt veniturile salariale ale funcţionarilor publici. Nerespectarea legii „atrage răspunderea contravenţională a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în cauză” şi că se sancţionează cu amendă între 5.000 şi 10.000 de lei.

Constatarea şi sancţionarea contravenţiei intră în competenţa Inspecţiei Muncii, instituţie care se face că nu vede că multe instituţii publice, aproape toate din cele cu atribuţii pe siguranţa cetăţeanului, încalcă în mod voit şi repetat legea.

Pe site-ul Poliţiei Române, sub titulatura „venituri salariale nete achitate personalului din IGPR – anul 2019” poate fi găsit doar un tabel extraordinar de succint cu minimul şi maximul plătit, în luna februarie, ofiţerilor de poliţie, funcţionarilor publici, personalului contractual şi agenţilor de poliţie, cu sau fără funcţii de comandă.

Poliţia de Frontieră publică acelaşi tabel succint cu doar trei poziţii, fără detalii despre salarii, sporuri, vouchere şi indemnizaţii de hrană. Singura diferenţă constă în faptul că Poliţia de Frontieră publică tabelul lună de lună, nu doar cu sumele aferente lunilor februarie şi august.

La fel, adică încălcând flagrant legea, procedează şi Jandarmeria Română, MAI – structura centrală, Inspectoratul General pentru Imigrări, Inspectoratul General de Aviaţie şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *