Proiect pentru amânarea alegerilor parlamentare pentru 14 martie 2021, depus la Senat

Politic

Deputatul independent Adrian Dohotaru a anunţat că a depus vineri, la Senat, un proiect de lege prin care propune amânarea alegerilor parlamentare pentru data de 14 martie 2021.

„Data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, organizate ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, se stabileşte în ziua de duminică, 14 martie 2021. Perioada electorală a alegerilor începe la data de 13 ianuarie 2021. În cel mult 3 zile de la data prevăzută la art. 2, prin hotărâre a Guvernului se aprobă calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor”, prevede propunerea legislativă.

Iniţiatorul actului normativ susţine, în expunerea de motive, că „a organiza alegerile parlamentare în plină criză medicală înseamnă o încurajare cinică a absenteismului deja răspândit în rândul categoriilor sărace, dar şi o supra-expunere a acestor categorii în faţa riscurilor legate de infectarea cu COVID-19”.

Potrivit proiectului de act normativ, rămân valabile pentru alegerile organizate la 14 martie 2021 acte şi operaţiuni electorale întocmite şi realizate pentru alegerile parlamentare care fuseseră preconizate pentru 6 decembrie 2020: listele de susţinători ai partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice/electorale şi ai candidaţilor independenţi, acestea putând fi depuse la Biroul Electoral Central şi birourile electorale de circumscripţie; cererile de înregistrare ca alegător prin corespondenţă şi ca alegător din străinatate; listele de susţinători depuse la BEC şi birourile electorale de circumscripţie, acestea putând fi actualizate şi/sau modificate, până la data stabilită conform art. 3; constituirea şi completarea BEC şi a birourilor electorale de circumscripţie; deciziile birourilor electorale prin care au fost înregistrate liste de susţinători, candidaturi şi alianţe electorale.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, activitatea birourilor electorale constituite pentru alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din data de 6 decembrie 2020 se suspendă până la data prevăzută la art. 2. Pe durata suspendării activităţii birourilor electorale, toate actele şi documentele primite, create şi deţinute de acestea se păstrează de către Autoritatea Electorală Permanentă (…) Bunurile achiziţionate pentru alegerile parlamentare ce fuseseră preconizate pentru data de 6 decembrie 2020 până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi păstrate şi conservate în mod corespunzător de autorităţile publice care le-au achiziţionat, în vederea utilizării lor pentru alegerile organizate pe 14 martie 2021”, se mai arată în propunerea legislativă menţionată.

Actul normativ mai prevede că sumele alocate prin HG 755/2020 privind stabilirea cheltuielilor necesare pregătirii, organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor parlamentare din anul 2020, Ministerului Afacerilor Interne, AEP, MAE, Agenţiei Naţionale de Integritate, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi Secretariatului General al Guvernului, pentru Institutul Naţional de Statistică şi rămase neangajate şi/sau neutilizate la data intrării în vigoare a prezentei legi se restituie în vederea reîntregirii Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii.

Potrivit lui Dohotaru, proiectul va intra în dezbaterea Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *