Legea privind darea în plată a unor imobile, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plata a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Pe 29 aprilie, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a reexaminat acest proiect de lege ca urmare a deciziei CCR din 6 […]

Continue Reading

HOTĂRÂRE nr. 460 din 3 iulie 2019 privind actualizarea adresei, valorilor de inventar și a codului de clasificație ale unor bunuri din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Mediului și înscrierea unui bun în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestuia în administrarea Ministerului Mediului, ca urmare a derulării activităților de optimizare și dezvoltare a Rețelei naționale de monitorizare a calității aerului, a realizării lucrărilor de amplasare și branșament electric, precum și a actualizării legislației specifice

EMITENT GUVERNUL ROMÂNIEI Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 573 din 12 iulie 2019 În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 867 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, și al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 […]

Continue Reading