Trimitere judecata consilier Parlament la data faptei – trafic de influență

Social

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de control judiciar, a inculpatului GAL AVRAM MARIUS, la data faptei având funcția de consilier în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 16-23 martie 2020, inculpatul Gal Avram Marius ar fi pretins bani (aproximativ 600.000 lei) de la reprezentantul unei firme private, lăsându-l să creadă că ar avea influență asupra funcționarilor unei companii naționale, iar în schimbul banilor ar putea să îi determine să își exercite atribuțiile de serviciu astfel încât compania de stat să cumpere, în baza unui contract, echipamente de protecție împotriva COVID, de la firma respectivă.
Din banii pretinși, reprezentând o treime din profitul pe care o firma urma să îl obțină de pe urma derulării contractului privind echipamentele de protecție, în perioada 14 aprilie 2020 – sfârșitul lunii mai 2020, inculpatul ar fi primit de la reprezentantul societății comerciale suma de 371.000 lei (printr-o firmă de publicitate și o fundație care îi aparținea, dar și în numerar) și bunuri în valoare de 69.940 lei.
Cea mai mare parte a banilor primiți de inculpat ar fi fost folosiți exclusiv în scopuri personale, respectiv cazare hotel, achiziționare autoturism de lux.

Inculpatul s-ar fi folosit de relațiile profesionale și interpersonale pe care le-a dezvoltat pe parcursul anilor din funcțiile publice deținute, în scopul creării impresiei că poate influența decizii adoptate la nivelul anumitor instituții publice.
Totodată, inculpatul a încercat să creeze o aparență de legalitate a folosului primit, atât a banilor (prin disimularea primirii în contracte fictive de publicitate și donație), cât și a bunurilor primite (despre care a afirmat că urmau a fi plătite sau returnate).

În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător până la concurența sumei de 440.940 lei asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menține măsurile dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *