Briefing de presă susținut de șeful Cancelariei Prim-ministrului, Ionel Dancă, și ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe

Sport

Ionel Dancă: Bună seara. În ședinţa de guvern din această seară, au fost adoptate mai multe acte normative pentru reglementarea cadrului de gestiune a programelor economice, atât al celor din fonduri europene, cât şi din fonduri naţionale, programe economice care fac parte din Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, dar şi din Acordul de Parteneriat cu Comisia Europeană în ce priveşte planul de rezilienţă şi recuperare. Astfel, după obţinerea tuturor avizelor necesare, a fost adoptată ordonanţa de urgenţă privind mecanismul de gestionare a Planului Naţional de Relansare şi Rezilienţă, necesar României pentru accesarea fondurilor nerambursabile de la UE. Practic, odată cu adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, se creează cadrul legal pentru elaborarea  mecanismului şi gestionarea mecanismului de realizare a Planului Naţional de Relansare şi Rezilienţă.
Tot în domeniul economic, un alt proiect de ordonanţă de urgenţă pentru implementarea unui alt program din Planul de Naţional de Investiţii şi Relansare Economică – este vorba despre Programul Electriccap, prin care întreprinderile mici și mijlocii din domeniul HoReCa au posibilitatea să acceseze o finanţare nerambursabilă de până la 100.000 de euro pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice şi pentru instalarea staţiilor de reîncărcare. Și acest proiect de act normativ a obţinut toate avizele necesare şi a fost adoptat în formă finală în această şedinţă de guvern.
Un alt program inclus în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică este programul iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice, pentru creşterea capitalurilor proprii ale companiilor – este o problemă structurală a companiilor din România. Aproximativ 30% dintre acestea înregistrează capitaluri negative, ceea ce le îngreunează sau chiar le face imposibil accesul la finanţare bancară. Din acest motiv, Ministerul Finanţelor Publice a propus un mecanism de stimulare a companiilor pentru creşterea capitalurilor proprii, pentru a trece din zona capitalurilor negative în zona capitalurilor pozitive. După acordarea bonificațiilor realizate în acest an pentru impozitul pe profit pentru întreprinderile mici și mijlocii și pentru marii contribuabili, respectiv, 5% și 10%, prin acest mecanic, practic, continuă acest stimulent pentru companii, pentru a-şi îmbunătăți performanța financiară. Astfel, în cazul în care o companie, într-un an fiscal, înregistrează o creștere a capitalurilor proprii cuprinsă între 5% și 25%, se acordă o bonificație din impozitul pe profit cuprinsă între 5% și 10% pentru fiecare treaptă de creștere a capitalurilor proprii; dacă o companie și-a crescut capitalul propriu într-un an cu cinci procente, beneficiază de o bonificație din impozitul pe profit de 5%, dacă reușește acea companie să își crească capitalurile proprii cu procente cuprinse între 6% și 10% acestea pot beneficia de bonificații din impozitul pe profit cuprinse între 5% și 10%.  Iar pentru companiile care înregistrează deja capitaluri proprii positive, acestea beneficiază de o reducere a impozitului pe profit de 2%. Acest proiect de ordonanță de urgență a fost adoptat în forma finală în această ședință de guvern și va intra în vigoare imediat ce vor fi publicate normele de aplicare.
Pe lista suplimentară a ședinței de guvern  – un proiect de ordonanță de urgență, de asemenea pentru aplicarea unui program inclus în Planul Național de Investiții și Relansare Economică al Guvernului Orban, este proiectul privind instituirea unor măsuri pentru sprijinul tinerilor fermieri. În acest caz, se creează cadrul legal pentru a putea concesiona teren din domeniul public al statului, pentru instalarea tinerilor fermieri; aceștia vor putea obține, prin concesiune, teren de la stat în suprafață de maxim 50 de hectare. 
Alte două hotărâri de guvern importante, în ceea ce privește calendarul alegerilor pentru perioada următoare. Așa cum premierul Ludovic Orban a anunțat în deschiderea ședinței de guvern, au fost propuse hotărârile de guvern inițiate de Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Interne pentru stabilirea datei alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, din anul 2020, respectiv, data de 6 decembrie 2020. 
Un proiect nou propus în ședința de guvern de astăzi, inclus și acesta în Planul Național de Investiții și Relansare Economică, vizează stimularea copiilor pentru activități sportive de performanță, Ministerul Tineretului și Sportului a inițiat un proiect de ordonanță de urgență în acest sens și îl invit pe ministrul Tineretului și Sportului, domnul Ionuț Stroe, să vă prezinte detaliile acestui program extrem de important pentru stimularea activităților sportive în rândul copiilor. Vă rog, domnule ministru.

Ionuţ Stroe: Vă mulţumesc, domnule cancelar. Bună seara, tuturor! Într-adevăr, astăzi, Guvernul a adoptat, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea unui sprijin financiar sub forma de voucher pentru încurajarea și sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanță. Este o măsură, o intervenție urgentă a Guvernului, în favoarea creșterii și motivării unui număr cât mai mare de copii în țară să practice sport în regim controlat, sigur, într-un regim organizat, tocmai pentru că există această nevoie la nivelul cluburilor și entităților sportive din România, în primul și în primul rând, pentru a forma o viitoare generație de sportive. Și spunem lucrul acesta pentru că, din păcate, cifra lor în acest moment, cifra copiilor care practică sport în regim legitimat și organizat este mai mică decât nevoia sportului românesc, și anume, o comparație, de exemplu, cu numărul seniorilor este defavorabilă. Deci, avem mai puțin copii, care, practic, ar trebui să asigure o nevoie mult mai mare sportului românesc mâine. 
Importanța acestui sprijin pe care îl acordăm sub forma acestui voucher de 300 de lei pentru prima legitimare a unui copil la un club sportiv stă, în primul rând, în creșterea bazei de selecție pentru viitorul sport de performanță. Cu cât avem mai mulți copii înregimentați în entități sportive, cu atât viitorul sportului românesc poate fi asigurat. Evident că există numeroase beneficii legate de sănătate, sănătatea fizică și, bineînțeles, menținerea unei bune condiții fizice sunt lucruri evidențiate în orice fel de societate dezvoltată, europeană, chiar de Organizația Mondială a Sănătății, chiar de Comisia Europeană, Uniunea Europeană, care sprijină și îndrumă statele în a asigură copiilor activitate sportivă, care să le îmbunătățească sănătatea. Din păcate, România ocupă un loc neonorant în ceea ce privește obezitatea infantilă și era nevoie de un sprijin, de o motivație în plus pentru acești copii și pentru părinții lor să practice sportul și să aibă acest voucher, care poate să îi asigure, practic, primul echipament sau primele condiții pentru a-și asigura această activitate fizică. Evident, există beneficii sociale și sportul, într-o societate europeană, trebuie privit ca formă de educarea. Educația și modul în care sportul promovează valorile este din punctul nostru de vedere fundamental în dezvoltarea și conturarea viitorului adult, pentru că sportul, odată practicat, aduce disciplină, seriozitate, rigurozitate, acel spirit de echipă, acel spirit de competiție, respectul, fairplay-ul și, bineînțeles, corectitudinea atât de necesare unui viitor adult într-o societate europeană. Programul va începe îndată cu publicarea acestei ordonanțe în Monitorul Oficial. În termen de 10 zile, Ministerul Tineretului și Sportului va emite și normele de aplicare, voucherul va fi unul nominal, va putea fi obținut o singură dată, voucherul va fi netransmisibil. O simplă solicitare pe care copilul odată legitimat la clubul sportiv o poate face este suficientă pentru a transmite mai departe Direcției Județene pentru Tineret și Sport din județul de reședință această solicitare, urmând ca noi, Ministerul Tineretului și Sportului, odată semnând un contract cu o autoritate emitentă, să punem la dispoziție aceste vouchere, care pot fi  folosite de copii în termen de șase luni de la dobândire. Pentru prima fază a acestui program, pentru ultimele luni ale acestui an, țintim un obiectiv de 30.000 de vouchere, a câte 300 de lei, și în condițiile în care programul va avea succes, cu siguranță avem disponibilitate în a-l continua și anul viitor.

Ionel Dancă: Mulțumesc, domnule ministru, pentru prezentarea acestui act normativ. În continuare o să vă prezint actele normative discutate și adoptate în prima lectură, urmând ca după obținerea tuturor avizelor necesare acestea să fie aprobate în forma finală. Astfel, vorbim despre proiectul de ordonanță de urgență inițiat de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile a căror activitate comercială a fost întreruptă parțial sau total în perioada stării de urgență și stării de alertă. Vorbim despre decontarea de până la 50% din costul chiriilor pentru chiriașii marilor centre comerciale care au avut activitatea întreruptă pe perioada stării de urgență și a stării de alertă. Acest proiect de act normativ a fost dezbătut în prima lectură, urmând a fi adoptată în forma finală după obținerea tuturor avizelor. De asemenea, tot în prima lectură, a fost propus un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea Legii privind protejarea intereselor naționale în activitatea economică, o lege adoptată în 2020, care, practic, interzice vânzarea participațiilor statului la unele companii unde statul este acționar și acest proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea acestei legi a fost dezbătut în primă lectură. De asemenea, două hotărâri de guvern importante în ceea ce privește aplicarea a două programe economice incluse în Planul Național de Investiții și Relansare Economică au fost adoptate în prima lectură. Vorbim despre normele metodologice de aplicare ale programului IMM INVEST România, după modificarea condițiilor de acordare a facilităților în cadrul acestui program, după ce acestea au fost aprobate de Comisia Europeană, și, de asemenea, normele de aplicare pentru programul IMM Leasing de echipamente și utilaje, de asemenea, au fost adoptate în prima lectură în ședința de guvern din această seară. Acestea au fost principalele acte normative din ședința de guvern de astăzi. Vă mulțumesc pentru atenție. O seară bună!

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.