Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cu 177 de voturi „pentru”, unul „contra” şi două abţineri, proiectul de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate.
Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat, înainte de vot, că Guvernul susţine respingerea acestui proiect.
Proiectul prevedea că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani. Proiectul a fost iniţiat de Guvernul Grindeanu în 2017 şi adoptat în acelaşi an de Senat.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.