Digitalizarea și simplificarea relațiilor de muncă, subiectul dezbaterii organizate de Ministerul Muncii

Social

Pentru că piața muncii este în continuă schimbare, în contextul epidemiei cu noul coronavirus care impune, ca primă măsură de limitare a pandemiei, distanțarea fizică, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a organizat, 7 septembrie, o dezbatere care a avut ca temă “Digitalizarea și simplificarea relațiilor de muncă”.

Modernizarea legislației muncii pentru a construi un mediu flexibil și aplicat nevoilor actuale ale angajatului și angajatorului, flexibilizarea relațiilor de muncă și reducerea birocrației, precum și digitalizarea documentelor aferente relațiilor de muncă și sănătății și securității în muncă au fost principalele subiecte abordate în cadrul evenimentului desfășurat la sediul Guvernului.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a precizat cu această ocazie că legislația și modul de lucru al autorităților din domeniu trebuie să țină cont de evoluția pieței muncii, însă, din păcate, este o mare distanță între ceea ce se așteaptă de la acestea și ceea ce se întâmplă în realitate.

“S-au schimbat niște lucruri în societate odată cu apariția pandemiei declanșate de noul coronavirus, perioadă în care am comunicat prin mijloace electronice, de aceea găsesc că modul de lucru al instituției trebuie să se apropie de ceea ce societatea cere și anume simplificare, digitalizare, comunicare rapidă, răspuns imediat la solicitări, la nevoia de a accesa informații, ori de a încheia contracte de muncă” – a explicat ministrul Muncii.

În cadrul dezbaterii, echipa Ministerului Muncii a prezentat câteva propuneri de  modificare a Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, venite din partea sindicatelor, patronatelor și societății civile, printre care:

– digitalizarea contractului individual de muncă, respectiv încheierea, derularea și închiderea în format electronic a acestui document, cu semnătură electronică;

– simplificarea procedurilor de sănătate și securitate în muncă, prin semnarea instructajului SSM și PSI/ISU în format electronic și includerea modalității de semnare on-line a instructajului SSM în contractul individual de muncă (CIM) și în Regulamentul de Ordine Interioară;

– flexibilizarea relațiilor de muncă: scurtarea perioadei de preaviz și stabilirea perioadelor de repaus, de comun acord între angajat și angajator;

– prezentarea în format electronic a CIM, în cadrul controlului Inspectoratului Teritorial de muncă, la locurile de muncă din afara sediului societăților;

– condițiile în care pot desfășura muncă la domiciliu angajații din sistemul public;

– condițiile în care se poate presta telemunca și modul în care se face verificarea telesalariatului, respectiv numai prin utilizarea tehnologiei informațiilor și a comunicațiilor;

– plata muncii la oră.

Tema digitalizării și simplificării procedurilor în cadrul relațiilor de muncă constituie o prioritate pentru conducerea Ministerului Muncii, astfel încât cadrul legal și modul de lucru al instituțiilor cu atribuții în piața muncii să vină în sprijinul fiecărui angajat și angajator din România.

Dezbaterea de astăzi, transmisă live pe pagina de Facebook a Ministerului Muncii, este a doua după cea organizată în luna septembrie pentru modernizarea si digitalizarea relațiilor de muncă, urmând ca, în cursul lunii octombrie, să se identifice prioritățile de acțiune atât la nivel legislativ, cât și practic.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.