Învestirea profesorilor cu exerciţiul autorităţii publice, proiect adoptat de Senat

Social

Plenul Senatului a adoptat, luni, în calitate de for decizional, proiectul care vizează învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Proiectul a fost adoptat cu 76 de voturi „pentru”, 25 „împotrivă” şi două abţineri.

Preşedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Şerban Nicolae, iniţiatorul acestui proiect, justifică demersul legislativ, adoptat tacit de Camera Deputaţilor, prin faptul că în sistemul naţional de învăţământ se constată o lipsă de protecţie juridică a cadrelor didactice faţă de hărţuirea şi agresiunile venite din partea elevilor, părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora.

„Conform unui studiu efectuat anii trecuţi pentru Ministerul Educaţiei, peste 70.000 de profesori români au fost, cel puţin o dată, jigniţi, ameninţaţi sau chiar loviţi de către elevi sau părinţi. Studiul a fost făcut în 1.200 de şcoli, cu un număr total de 586.000 de elevi. Dintre aceştia, 2.400 au recunoscut că şi-au insultat sau înjurat profesorii, iar aproape 200 au mărturisit, unii dintre ei cu mândrie, că au bătut, cel puţin o dată, un cadru didactic”, se arată în expunerea de motive.

Raportul la proiect a fost adoptat în comisiile de specialitate cu un amendament propus de senatorul Liviu Pop, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, prin care se renunţă la majorarea cu o treime, aşa cum prevede forma adoptată de Camera Deputaţilor, a pedepselor prevăzute de lege pentru ameninţări, loviri sau alte violenţe cauzatoare de moarte sau omor, în cazul categoriei de personal din învăţământul preuniversitar prevăzut în proiect.

De asemenea, la majorarea pedepsei cu o treime se renunţă şi în cazul săvârşirii unei infracţiuni împotriva unei cadru didactic ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, dar şi în situaţia în care faptele comise vizează un membru de familie al persoanei care ocupă una din funcţiile menţionate în învăţământul preuniversitar.

Un alt amendament admis prevede că „în cursul procedurii legale aplicabile, faptele sesizate, în scris, de personalul menţionat, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, se bucură de prezumţie relativă de veridicitate, până la proba contrară”.

Totodată, personalul din învăţământul preuniversitar la care face referire propunerea legislativă „este obligat să sesizeze de îndată organul de urmărire penală şi să ia măsuri pentru ca urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de probă să nu dispară”.

Proiectul face parte din categoria legilor organice. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.