Jandarmeria Română: Declaraţia pe propria răspundere necesară la justificarea deplasării între localităţi poate fi scrisă şi de mână

Social

Jandarmeria Română reaminteşte că declaraţia pe propria răspundere necesară pentru justificarea deplasării între localităţi poate fi scrisă şi de mână, cu respectarea elementelor din formularul tip dat publicităţii.

„Declaraţia pe propria răspundere necesară pentru justificarea deplasării între localităţi poate fi scrisă şi de mână, cu respectarea elementelor din formularul tip dat publicităţii. În cazul în care o nouă deplasare respectă acelaşi traseu menţionat în declaraţia pe propria răspundere, atunci aceasta poate fi refolosită şi în alte zile, tăind cu o linie data precizată iniţial şi completând noua dată aferentă zilei în care are loc deplasarea”, se precizează marţi pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Române.

În această perioadă de stare de alertă deplasarea în afara localităţii este permisă doar pentru anumite motive.

Motivele deplasării în afara localităţii / zonei metropolitane sunt :

* interes profesional, inclusiv între locuinţă/ gospodărie şi locul/ locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

* în scop umanitar sau de voluntariat;

* realizarea de activităţi agricole;

* pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;

* îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi;

* participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

* asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

* activităţi recreativ – sportive individuale desfăşurate în aer liber (ciclism, drumeţie, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi altele) cu participarea a cel mult 3 persoane;

* participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane şi respectarea regulilor de distanţare socială;

* pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

* alte motive justificate (precum: îngrijirea/ însoţirea copiilor/ membrilor de familie; îngrijirea unei rude/ afin sau persoană aflată în întreţinere; asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi; deces al unui membru de familie, asigurarea de
bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/ domestice).

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a instituit, din 15 mai, starea de alertă pe teritoriul României pentru o perioadă de 30 de zile. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.