MAI: Proiect de ordonanţă pentru circulaţia pe drumurile publice; permisele nu vor mai fi predate personal

Social

Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii privind circulaţia pe drumurile publice, printre care eliminarea obligaţiei predării personale de către contravenient sau de către conducătorul auto a permisului reţinut de poliţia rutieră.

„Permisul de conducere reţinut se restituie titularului la adresa de corespondenţă precizată cu ocazia transmiterii dovezii înregistrării plângerii contravenţionale. În aceeaşi ordine de idei, se impune derogarea de la obligativitatea contravenientului de a preda permisul de conducere personal ori prin reprezentant convenţional, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi reglementarea predării acestuia exclusiv prin servicii de curierat, cu aviz de primire”, se arată în nota de fundamentare.

Potrivit documentului citat, pentru a evita prezenţa conducătorilor de autovehicule, de tractoare agricole sau forestiere ori de tramvaie la sediul poliţiei rutiere, se impune ca cererile de restituire, la încetarea cauzelor pentru care au fost reţinute, să fie transmise prin orice mijloace ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestora, precum fax, e-mail, curier rapid, iar restituirea documentelor să se realizeze la adresa de corespondenţă precizată de către titular în cuprinsul cererii.

„Este necesară stabilirea unei derogări, pe întreaga durată a stării de urgenţă, în sensul că dovada înregistrării plângerii contravenţionale se realizează printr-un document emis de către instanţa de judecată sau printr-un extras de pe portalul instanţelor de judecată www.portal.just.ro, iar transmiterea la unitatea din care face parte agentul constatator să se realizeze prin orice mijloace ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii acestora, precum fax, e-mail, curier rapid. Subsecvent, permisul de conducere reţinut se restituie titularului la adresa de corespondenţă precizată cu ocazia transmiterii dovezii înregistrării plângerii contravenţionale”, arată sursa citată.

Similar, se impune o derogare astfel încât predarea permisului de conducere să se facă de către titularul acestuia exclusiv prin servicii de curierat, cu aviz de primire, către unitatea de poliţie pe raza căreia domiciliază, are reşedinţa sau, după caz, locuieşte, în situaţia persoanelor aflate la studii în România, în termen de cinci zile de la comunicarea ordinului.

Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate pot fi transmise pe adresa de e-mail dgj_transparenta@mai.gov.ro.

MAI are în vedere să propună adoptarea proiectului cel târziu în şedinţa Guvernului din săptămâna 6-12 aprilie. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.