MApN: Două aeronave militare vor aduce materiale sanitare din Turcia și Germania pentru spitalul ROL II de la Institutul Ana Aslan

Social

Spitalul Mobil ROL 2 va fi operaționalizat în scurt timp, iar două aeronave militare vor aduce materiale sanitare din Turcia și Germania, a anunțat printr-un comunicat de presă, Ministerul Apărării Naţionale.

„La această oră sunt în derulare 15 misiuni, în care sunt implicați peste 140 de militari cu circa 100 de mijloace tehnice, printre care se numără operaționalizarea, din punct de vedere administrativ, a formațiunii medicale ROL 2 în incinta Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie ‘Ana Aslan’ Otopeni, asigurarea unei reţele de calculatoare pentru Ministerul Sănătăţii şi realizarea unor acțiuni de triaj epidemiologic”, a anunțat MApN.

Amenajările interioare ale corturilor şi ale saloanelor de specialitate ale formațiunii medicale ROL 2 vor fi finalizate astăzi.

În cel mai scurt timp, vor fi branșate la utilităţi.

Din punct de vedere medical, spitalul ROL 2 va fi funcțional după instalarea aparaturii medicale și parcurgerea etapelor de autorizare și acreditare.

Tot luni, două aeronave ale Forțelor Aeriene Române vor executa zboruri pentru aducerea în România a unor echipamente de protecție medicală din Germania (cu o aeronavă C-130 Hercules) și din Turcia (cu o aeronavă C-27 J Spartan).

În garnizoanele din țară, instituțiile medicale militare funcționează la capacitate maximă.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.