Marşul maşinilor eco şi marşul bicicletelor
Cea de a 2-a ediţie a Marşului maşinilor eco-friendy (electrice şi hybrid), căruia i se adaugă de anul acesta şi Marşul bicicletelor „WE BIKE ROMANIA” va începe sâmbătă, de la ora 10.00, în parcarea de la Biblioteca Naţională.
Participanţii pot să testeze maşini electrice şi hibrid, ba, chiar să meargă prin oraş cu ele, în cadrul marşului. De asemenea, evenimentul promovează şi transportul alternativ, astfel invitaţii pot testa şi trotinetele electrice, hoverboard-urile, vor putea vedea prototipul bicicletei inteligente Xmera – o inovaţie românească, prezentată anul acesta la cel mai mare târg de tehnologie din lume, desfăşurat la Las Vegas. Şi, desigur, participanţii pot pedala în marş, alături de campionii României la ciclism.
La Marşul maşinilor eco vor participa automobile ale producătorilor auto, dealer-ilor auto, companiilor care şi-au schimbat flota de maşini, trecând la maşini eletrice, dar şi persoane fizice care au ales acest tip de transport.
Evenimentul va beneficia de participarea unor personalităţi din lumea politică, sportivă, artistică, ONG-uri de mediu şi mobilitate, miniştri, reprezentanţi ai conducerii unor companii private din domeniul bancar, IT@C etc., primari şi candidaţi la primării, city manageri, reprezentanţi ai unor ambasade. Printre cei care vor promova transportul eco, se numără şi Mihaela Buzărnescu, racheta numărul 2 a României la tenis, Benny Adegbuy, numărul 1 în România la kickboxing, campionii României la ski alpin, Ania Caill şi Ionel Valeriu Achiriloaie. Eduard Grosu, cel mai bun ciclist al momentului din România va deschide coloana de biciclişti. Acestuia i se vor alătura componenţi ai lotului naţional de ciclism, printre care proaspătul campion naţional la junior, Adi Marcu, dar şi antrenorul lotului, Viorel Grosu.
Ania Caill, cea mai bună schioare a momentului din România, s-a alăturat demersului pentru că poluarea afectează direct: „Schiorii fac parte din persoanele care sunt cele mai afectate de poluare. Vara din cauza temperaturile foarte ridicate, observăm în fiecare cu tristeţe an cât de mult se distrug gheţarii.” Ania afirmă că sunt probleme chiar şi iarna, în perioada competiţională: „În decembrie, de exemplu, avem multe concursuri anulate din cauza lipsei de zăpadă. Totul e dereglat”, susţine campioana noastră.
Cele două acţiuni fac parte din Campania SMARTiCITY şi pledează pentru aer curat în oraşe, prin promovarea unui transport nepoluant sau mai puţin poluant şi prin folosirea transportului alternativ. Campania insistă pe o importanţă mai mare acordată „smart mobility”, prin urgentarea finanţării şi creării infrastructurii necesare.
Dan Adrian Drăgan, fondator al comunităţii vehiculelor electrice, a explicat de ce, în ultima perioadă, tot mai mulţi locuitori ai oraşelor aleg trotineta: „Simplu! Pentru că sunt mici şi uşoare, foarte mobile şi ieftine, nu poluează, nu ocupă loc de parcare, ajută la fluidizarea traficului”. Dar, rămâne problema: „Avem nevoie de infrastuctură (piste), pe lângă conştientizarea faptului că şi noi suntem în trafic”, a adăugat Dan Adrian Drăgan.
Campania SMARTiCITY este iniţiată de Jump to SMART-ER (jumptosmart.ro), în parteneriat cu Asociaţia Română de Relaţii Publice (ARRP), cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.
Partenerii oficiali ai evenimentului sunt: IVECO, BCR leasing şi Nissan. De asemenea, partenerii evenimentului sunt: Enel X, Renault, Autoklass, Axionet, Mitsubishi Motors, Badsi, Porsche Bucureşti Nord, EvConnect, precum şi Get Ponny, greenRevolution, Smart Trent, Hervis, I’velo, WeAreElectric, AquaCarpatica, Asociaţia Berarii României, Magiun Topoloveni, Club Rotary Cismigiu, etc. Parteneri instituţionali: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Biblioteca Naţională.
De asemenea, s-au alăturat campaniei: Federaţia Română de Fotbal Euro2020, CSM Bucuresti, INACO şi AVER. Partenerii media ai Marşului maşinilor eco sunt: Agerpres, Libertatea, Business 24, Ziare.com, AutoBild, Express Magazin, Hotweek, e-100.ro, Legal Magazin, weareelectric.ro, romaniapozitiva.ro, FB: group Masini electrice ecomobilitate, SkirtsBike etc.
Traseul maşinilor va fi: Biblioteca Naţională – Piaţa Alba Iulia – Bulevardul Unirii – Piaţa Unirii – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bulevardul Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf şi retur Bulevardul Kiseleff – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei- Bulevardul Naţiunilor Unite – Piaţa Constituţiei – Bulevardul Unirii – Biblioteca Naţională.
Traseul bicicletelor va fi: Biblioteca Naţională – Piaţa Alba Iulia – Bulevardul Unirii – Piaţa Unirii – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Bulevardul Naţiunilor Unite – Piaţa Constituţiei – Bulevardul Unirii – Biblioteca Naţională.