Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat vineri, 26 aprilie, Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 – Transformare Digitală a Planului Național de Redresare și Reziliență, „Implementarea unei scheme de sprijinire a utilizării serviciilor de comunicații prin diferite tipuri de instrumente pentru beneficiari, cu accent pe zonele albe”

Social

Investiția prevede alocarea a 94  de milioane de euro pentru dezvoltarea conexiunilor de internet de mare viteză în comunități din țară unde nu există internet sau rețelele fixe/mobile sunt insuficiente.

„Internetul de mare viteză este o șansă uriașă pentru un viitor mai bun. Trebuie să aducem această oportunitate în toate comunitățile din România. Investiția este esențială pentru a reduce decalajele dintre mediul urban si rural, iar școlile, dipensarele, bibliotecile, dar și toți cetățenii din aceste localități să aibă șanse egale să se conecteze, printr-un singur click, cu întreaga lume”, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Ghidul solicitantului a fost publicat pe site-ul MCID, la adresa https://www.mcid.gov.ro/programe-europene/pnrr/c7/, împreună cu toate condițiile de finanțare pentru cel puțin 945 de localități din țară.

Apelul investiției este competitiv, urmând să fie deschis pentru depunerea aplicaților în platforma https://proiecte.pnrr.gov.ro începând cu data de  26 iunie 2024, pentru o perioadă de 30 de zile.

Obiectivul general al apelului de proiecte este de a asigura acoperirea accesului la internet de foarte mare viteză în zonele în care piața nu poate furniza aceste servicii pe cont propriu (sate, inclusiv zone defavorizate). Viteza minimă va fi de cel puțin 100 Mbps, cu posibilitatea creșterii acesteia în viitor, iar rețelele vor fi FTTB/H și/sau 5G.

Pot depune proiecte întreprinderi de orice dimensiune (microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii sau mari), inclusiv prin parteneriate, care la data depunerii cererii de finanțare sunt notificate la ANCOM ca furnizori de comunicații electronice de cel puțin 3 ani.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .