Monica Anisie: Probele la Evaluarea Natională se vor susține pe 15, 17 și 18 iunie. Am prelungit perioada de contestații

Social

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a declarat joi, la TVR, că Evaluarea Națională începe în data de 15 iunie, cu proba scrisă la Limba și Literatura Română. Singura modificare față de proiectul inițial este modificarea timpului acordat pentru contestații care a fost crescut la aproape două zile a mai spus ministrul.

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a declarat la TVR că până la 2 iunie unitățile de învățământ trebuie să fie pregătite să-i primească atât pe elevii din anii terminali cât și pe profesori.

Însă participarea la aceste cursuri este opțională, părinții vor decide dacă elevii vor veni la școală în această perioadă după ce vor evalua starea de sănătate a copiilor,  iar cei care nu pot să participe, pot continua cursurile în sistem online fie conducerea unității de învățământ va asigura resurse educaționale pentru aceeia care nu au acces la tehnologie, a precizat ministrul Educației.

Monica Anisie a mai declarat că a fost deja aprobat calendarul pentru Evaluarea Națională iar probele vor avea loc pe data de 15 iunie la Limba română, apoi elevii vor avea o zi pauza și pe 17 iunie vor susține proba de matematică, cei care dau proba la limba maternă vor susține examenul pe data de 18 iunie.

Cu privire la programul de înscriere, ministrul Educației a spus că acesta va fi stabilit de unitățile de învățământ și apoi va fi publicat.

Față de proiectul inițial al calendarului Evaluării Naționale a fost modificată perioada de depunere a contestațiilor,

Dacă inițial erau câteva ore, acum am lăsat pentru depunerea contestațiilor aproape 2 zile. Contestația poate fi depusă online sau în format fizic, a mai adăugat ministrul Educației.

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2020 vor fi publicate pe 22 iunie până la ora 14:00.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.