Ancheta epidemiologică după confirmarea unui caz pozitiv de coronavirus va dura „cel mai probabil 24 de ore”, a declarat premierul Ludovic Orban.
Premierul a spus, marți, după discuțiile cu specialiștii din Ministerul Sănătății, că este nevoie de o întărire a DSP-urilor, mai ales că ancheta epidemiologică va dura „cel mai probabil 24 de ore”.
„Va fi emis un ordin care să stabilească foarte clar procedurile din momentul în care o persoană diagnosticată pozitiv: cum se dispune ancheta epidemiologică, care este timpul de derulare a anchetei epidemiologice, cel mai probabil 24 de ore și măsurile care se dispun privitoare la persoanele care au intrat în contact cu persoana care a fost cu diagnosticată ca fiind infectată cu coronavirus”, a declarat Ludovic Orban.
Discuțiile cu specialiștii din sistemul medical au au vizat și o îmbunătățire a comunicării dintre direcțiile de sănătate publică și spitale și centrele de diagnostic.
De asemenea, s-a luat în discuție întărirea Direcțiilor de Sănătate Publică.
„În lege s-a reintrodus posibilitatea detașării fără acordul conducătorului instituției unde lucrează angajatul și fără acordul angajatului în cazul în care nu se pot ocupa funcții în DSP sau în spitale sau în sistemul de Ambulanță, prin voluntariat. Deci am solicitat fiecărei Direcții de Sănătate Publică să facă o evaluare a necesarului de angajați suplimentari indiferent că sunt medici, asistente medicale sau alte categorii de angajați, astfel încât, utilizând temeiul legal, să putem să completăm efectivele Direcțiilor de Sănătate Publică la nivelul necesar”, a mai spus premierul.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.