Cu doar o zi înainte de comemorarea a 4 ani de la tragedia din Colectiv, Parchetul Militar a anunțat că a început urmărirea penală în dosarul care vizează modul în care au intervenit autoritățile. Anchetatorii au luat această decizie după ce au apărut în spațiul public imagini pe care IGSU le-a filmat în timpul intervenției și pe care nu le-a pus la dispoziția Parchetului.
Potrivit procurorilor militari, a început urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, abuz în serviciu, neglijență în serviciu.
Cercetările se fac „cu privire la aspectele care rezultă din vizionarea imaginilor video apărute în spațiul public în legătură cu modalitatea de intervenție și acordare a primului ajutor la incendiul de la clubul Colectiv în seara de 30.10.2015 de către persoane care au calitatea de militar”, a transmis Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, citat de Mediafax.
De asemenea, procurorii militari fac cercetări și pentru sustragere sau distrugere de probe, cu privire la faptul că filmarea cu primele momente ale intervenției a apărut abia după aproape patru ani.
„A fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri referitor la împrejurările în care persoane având calitatea de militar în cadrul IGSU au reținut și ascuns pentru o lungă perioadă de timp (aproximativ 4 ani) mijloace de probă constând în înregistrări audio-video ori fotografii care surprindeau momentele ulterioare incendiului de la clubul Colectiv, din data de 30.10.2015”, subliniază procurorii militari.
Prin aceeași ordonanță, procurorii spun că s-a dispus începerea urmăririi penale și în ceea ce îl privește pe un militar care ar fi adresat cuvinte injurioase, probabil la adresa unei persoane care a murit în incendiul din club.
„S-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de cadavre sau de morminte pentru a fi efectuate cercetări referitoare la împrejurările în care, potrivit înregistrărilor audio-video apărute în spațiul public, o persoană având calitatea de militar a adresat cuvinte injurioase posibil la adresa unor persoane decedate în incendiul de la clubul Colectiv”, se mai arată în documentul transmis de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.
Procurorii de la Parchetul General au disjuns dosarul „Colectiv” și au transmis către Parchetul Militar cauza pentru a fi anchetat modul în care au intervenit echipajele ISU atunci când au sosit la locul tragediei în 30 octombrie 2015.
Faptele pentru care s-a dispus declinarea competenței de soluționare vizează modul de intervenție al primilor salvatori sosiți la fața locului – pompieri din cadrul ISU București – Ilfov – în ceea ce privește acordarea primului ajutor victimelor, precum și aspecte privind asistența medicală acordată victimelor, mai arată procurorii.
Procurorii au avut imagini doar cu interiorul clubului Colectiv, după incendiul de acum 4 ani, însă la ei nu a ajuns niciun cadru surprins de afară cu primele momente de după tragedie, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.
Un filmuleț de 20 de minute a fost publicat de jurnaliștii de la Libertatea, unde se observă modul haotic în care au acționat echipajele.
Procurorii Parchetului General instrumentează un dosar deschis ca urmare a plângerii părinților victimelor și supravietuitorilor tragediei, care au acuzat autoritățile de neglijență și ucidere din culpă.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.