CCR a respins sesizarea preşedintelui Iohannis privind legea referitoare la încetarea unor interdicţii pentru parlamentari

Politic

Curtea Constituţională a respins, joi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind legea referitoare la încetarea unor interdicţii pentru parlamentari.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Plenul CCR s-a pronunţat, în cadrul controlului anterior promulgării, asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate formulată”, se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, decizia este definitivă şi general obligatorie şi va fi comunicată preşedintelui României.

În sesizarea depusă pe 20 aprilie, şeful statului menţiona că Parlamentul i-a transmis, în vederea promulgării, această lege, care prin obiectul de reglementare vizează încetarea de drept a interdicţiilor aplicate persoanelor care au avut calitatea de senator şi/sau deputat în oricare dintre mandatele cuprinse în perioada 2007 – 2013, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de ANI şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în exercitarea oricăruia dintre mandatele de senator şi/sau deputat în perioada 2007 – 2013, până la intrarea în vigoare a Legii 219/2013. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *