Facebook anunță o unealtă prin care pozele de pe platformă pot fi transferate în Google Photos

Social

Facebook a anunțat, pe blogul oficial, că intenționează să lanseze, la nivel global, o unealtă prin intermediul căreia utilizatorii vor putea transfera imaginile și clipurile video de pe rețeaua de socializare în serviciul Google Photos.

Unealta va fi disponibilă într-o primă fază doar în Irlanda, urmând să fie disponibilă pentru toți utilizatorii la începutul anului 2020. În viitor, transferul va fi posibil și din alte servicii, precum Instagram, a anunțat Facebook.

Acesta este primul serviciu construit de companie pe baza Data Transfer Project (DTP). Acesta este un standard deschis, lansat în 2017, pentru aranjarea datelor astfel încât utilizatorii să le poată muta ușor de pe o platformă pe alta.

Printre fondatorii proiectului se numără giganți precum Google, Facebook, Microsoft și Twitter. Apple s-a alăturat peste câteva luni.

Facebook este una dintre cele mai mari platforme de partajare foto din lume. În fiecare zi sunt încărcate pe rețeaua de socializare 300 de milioane de imagini, potrivit firmei de marketing digital Zephoria.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *