Ionel Palăr, deputat PNL: „România, la un pas să rămână fără două importante obiective din patrimoniul UNESCO, din cauza incompetenţei guvernului PSD-ALDE”

Social

România este pe punctul de a pierde statutul de rezervaţie a biosferei pentru Parcurile Naţionale Pietrosul Mare – Rodna şi Retezat, aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO, în urma numeroaselor ezitări şi amânări ale autorităţilor implicate. La sfârşitul lunii august 2019, reprezentantul pentru România al Programului UNESCO „Omul şi Biosfera” (MAB) a fost avertizat că, până la 30 septembrie 2019, România trebuie să trimită Consiliului MAB documente care să ateste că cele două rezervaţii de la Rodna şi Retezat îndeplinesc criteriile solicitate prin statutul de rezervaţie a biosferei, în caz contrar urmând va fi exclusă de UNESCO din reţeaua sa. De asemenea, României i se recomandă să solicita singură declasificarea din reţeaua rezervaţiilor biosferei pentru cele două obiective, dacă va considera că nu poate îndeplini cerinţele forului internaţional.

UNESCO a atenţionat autorităţile române încă din 2017 că cele două rezervaţii Rodna şi Retezat nu mai îndeplinesc cerinţele pentru a face parte din reţeaua rezervaţiilor biosferei şi a reclamat faptul că, în cele două parcuri, lipsesc aşezările umane permanente, dar şi un sistem management modern. Soluţii au existat şi există, iar România, prin instituţiile sale, şi-a însuşit inclusiv un plan de conformare. Numai că termenele nu au fost respectate, şi nici acţiunile puse în aplicare.

În calitate de preşedinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, am iniţiat în ultimii doi ani mai multe dezbateri, vizite, interpelări, şedinţe de lucru cu reprezentanţi ai Ministerului Mediului, Ministerului Apelor şi Pădurilor, ai administraţiei celor două parcuri, astfel încât excluderea din UNESCO să fie evitată. De fiecare dată, la nivel declarativ, factorii implicaţi au susţinut că se poate şi se doreşte păstrarea statutului de rezervaţie a biosferei pentru Rodna şi Retezat şi că se vor realiza condiţiile de conformare, în termenele prevăzute.

Astăzi, ne aflăm în situaţia să constatăm că ministerele responsabile, conduse de miniştri PSD şi ALDE, nu şi-au făcut temele, că au fost incapabile să comunice şi să rezolve chestiuni simple, dar care implicau voinţă politică. Cu două săptămâni înainte de termenul limită, 30 septembrie, Ministerul Mediului nu şi-a prezentat încă poziţia oficială, nu se ştie dacă va trimite la UNESCO documentele necesare prin care să demonstreze că ne putem conforma sau va cere, pur şi simplu, declasificarea din lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Este o situaţie cel puţin ruşinoasă, o demonstraţie de incompetenţă şi lipsa de responsabilitate faţă de un bun românesc cu recunoaştere internaţională, care se pierde pentru că nepăsarea şi diletantismul au pus stăpânire pe instituţiile statului. În orice colţ al lumii, ţările se luptă pentru orice bun cu apartenenţă la UNESCO, din considerente de imagine şi economice, numai în România acest statut este tratat cu dispreţ şi lipsă de viziune”.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.