Ministrul Apărării Naționale: Pensiile militarilor nu sunt pensii speciale!

Social

„Pe timpul activității, militarii au aproape cea mai mică grilă de salarizare dintre bugetari, cu toate că sunt permanent la ordin, stau aproape toată viața departe de familie, participă la misiuni de război sau sunt prin poligoane și, foarte important, au restrânse mai multe drepturi constituționale”, subliniază într-o postare pe Facebook ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă. El a făcut aceste precizări după ce deputații au votat în unanimitate impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%.

Ministrul Apărării subliniază că de la Alexandru Ioan Cuza până acum militarii au beneficiat de pensii de serviciu.

„Îndatoririle legale ale militarilor față de țară continuă și după ce trec în rezervă, spre deosebire de orice alte categorii de salariați”, atrage atenția ministrul.

„Pe timpul activității, militarii au aproape cea mai mică grilă de salarizare dintre bugetari, cu toate că sunt permanent la ordin, stau aproape toată viața departe de familie, participă la misiuni de război sau sunt prin poligoane și, foarte important, au restrânse mai multe drepturi constituționale”, arată Ciucă.

El enumeră și libertățile care le sunt restrânse militarilor: „Militarii nu au voie să aibă încă un serviciu sau propria afacere, nu au dreptul să se asocieze în sindicate, nu pot face grevă, iar libertatea lor de circulație este restrânsă pentru că au nevoie de aprobări când părăsesc garnizoana sau țara. Spre deosebire celelalte categorii de bugetari, militarii nu beneficiază de: libertatea întrunirilor, libertatea de exprimare și dreptul de a fi ales”.

De asemenea, Nicolae Ciucă reamintește de efortul depus de militari inclusiv în perioada pandemiei de coronavirus.

„Fiecare militar este conștient că, atunci când depune jurământul, își asumă riscurile, își asumă responsabilitatea a ceea ce înseamnă apărarea ţării chiar cu preţul vieţii, ştie care sunt limitările, constrângerile şi, din nou, drepturile restrânse, că va avea o viață plină de privațiuni, pentru că asta este viaţa de militar. Militarii înțeleg situația dificilă generată de actuala pandemie, dar au încredere că țara îi respectă pentru sacrificiul lor”, scrie Nicolae Ciucă.

„După ce am prezentat aceste informații, conchid cu o întrebare: dacă trebuie să fim egali la pensionare nu ar fi corect să fim egali și pe timpul vieții active?”, se întreabă ministrul Apărării.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.