Ministrul Culturii: Voi încerca o mediere între Ordinul Arhitecţilor şi managerii de proiect de la MNIR

Politic

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat miercuri că va încerca „o mediere între Ordinul Arhitecţilor şi managerii de proiect” de la Muzeul Naţional de Istorie a României pentru a putea începe restaurarea şi consolidarea clădirii acestei instituţii.

„Acolo este un proiect blocat din 2005, când a dat faliment firma celebrului Vasile Turcu. Din 2005 nu s-a mai întâmplat absolut nimic până în 2017, când trebuiau reluate lucrările, dar atunci, în urma unor neînţelegeri cu Ordinul Arhitecţilor, s-a blocat întreaga procedură. Ca ministru voi încerca o mediere între Ordinul Arhitecţilor şi managerii de proiect, pentru ca să desţelenim lucrările. Pentru că Muzeul de Istorie are un patrimoniu uriaş care stă în pod, în nişte containere speciale. Am fost cu domnul Oberlander (managerul MNIR, Ernest Oberlander-Târnoveanu – n.r.) acolo. Am urcat cu greu în acel pod şi am rămas uimit să văd în ce hal stă o avere a patrimoniului naţional de o valoare inestimabilă”, a afirmat Gheorghiu.

O altă prioritate enunţată de ministrul Culturii este legată de proiectul Timişoara – Capitală Culturală Europeană 2021.

„Unul din proiectele mari pe care nu avem voie să le ratăm noi ca ţară e Timişoara – Capitală Europeană. Şi aici intenţionam, înainte de a prelua mandatul, să desemnez pe modelul Sibiului un comisar de proiect. Ulterior, după instalare, am aflat că legea nu mai permite acest lucru. Aşadar, voi aplica altă reţetă, în sensul desemnării unui secretar de stat care să se ocupe special de acest proiect, pentru că este foarte important pentru imaginea României în exterior”, a explicat ministrul Culturii.

Acesta a participat la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” la sesiunea de deschidere a Conferinţei de conservare-restaurare „Doina Darvaş”.

Printre problemele sesizate de specialişti – Paula Popoiu, managerul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti, acad. Georgeta Stoica, prof. univ. dr. Ioan Opriş – s-au numărat reprofesionalizarea Ministerului Culturii, asigurarea finanţării şi a necesarului de personal în domeniul restaurării, ca şi a unui sistem organizat de pregătire a profesioniştilor din domeniu, găsirea unor spaţii de expunere şi de depozitare a patrimoniului muzeelor, aducerea la zi a legislaţiei, prin amendarea Legii muzeelor.

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, miercuri, joi şi vineri, cea de a XIII-a Conferinţă de conservare-restaurare „Doina Darvaş”, cu tema „Quo vadis? Practici curente şi tendinţe în prezentarea patrimoniului cultural”.

Potrivit organizatorilor, „la lucrări participă peste 50 de specialişti din domeniul cercetării, conservării şi restaurării patrimoniului, ale căror teme de dezbatere reprezintă tot atâtea priorităţi, având în vedere declinul actual al protejării patrimoniului prin insuficienta finanţare, prin reducerea alarmantă a numărului profesioniştilor şi prin neînţelegerea atât a importanţei, cât şi a rentabilităţii activităţii de salvare a patrimoniului”.

Miercuri, în prima zi a conferinţei, a fost vernisată expoziţia „Restituiri – Forme, culori, timp” şi a fost lansat Buletinul de conservare-restaurare „RESTITUTIO”, vol. 12, editat de Muzeul Satului. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *