Obligatiunile Ascendia intra la tranzactionare pe ATS-ul BVB din 2 octombrie

Economic

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) informeaza ca, miercuri 2 octombrie, incep tranzactionarea primele  obligatiuni corporative emise de dezvoltatorul de software eLearning Ascendia (ASC), cu simbolul ASC22, in cadrul Sistemului Alternativ de Tranzactionare administrat de BVB.

Emisiunea cuprinde 30.000 de obligatiuni, negarantate, denominate in lei, cu o valoare nominala de 100 de lei, o scadenta de trei ani, in valoare totala de 3 milioane lei. Obligatiunile au o dobanda fixa, de 10% p.a., platibila semestrial. Obligatiunile au fost cumparate de 35 de investitori, dintre care 1 investitor persoana juridica si 34 de investitori persoane fizice.

Finantarea atrasa va fi utilizata.pentru accelerararea activitatii comerciale in principal prin cresterea capacitatii de vanzari si marketing pentru 3 linii de afaceri importante:

  • Corporate eLearning – platforma de Enterprise Learning Management System – Coffee LMS – pentru companii mari si medii, precum si serviciile de realizare cursuri elearning;
  • Livresq.com – platforma digitala ce va permite tuturor creatorilor de continut din domeniul educational, de la edituri la profesori, sa creeze continut digital interactiv intr-un mod facil. Platforma va fi lansata in varianta sa comerciala in al doilea semestrul al anului curent;
  • Timlogo.ro – ce mai mare platforma de logopedie din Romania, platforma lansata in semestrul II din 2018.

Plasamentul privat prin care Ascendia a atras finantarea si admiterea la tranzactionare a  obligatiunilor au fost intermediate de Tradeville in calitate de Consultant Autorizat.

Compania a fost infiintata in 2007 de catre Cosmin Malureanu, activitatea fiind axata pe dezvoltarea de software, cu preponderenta software educational. Anul 2016 a fost un pas important in evolutia Ascendia, compania fiind admisa la tranzactionare  la Bursa de Valori Bucuresti in cadrul Sistemului Alternativ de Tranzactionare administrat de BVB,  piata AeRO, dupa ce anterior a atras finantare de 1,2 milioane lei printr-un plasament privat.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *